Condamnat la 15 ani de închisoare pentru omorul soției sale

Un bărbat în vârstă de 69 de ani din raionul Ungheni, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiuni de omor intenționat săvârșit asupra unui membru de familie, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 15 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

publicat de Anatol Chirilov
luni, 9 octombrie 2023, 09:41
PG

Potrivit învinuirii înaintate de către procurorii din cadrul Procuraturii raionului Ungheni, inculpatul, la data de 12 februarie 2023, aproximativ la orele 04:00, în timp ce se afla la domiciliul său din raionul Ungheni, unde locuia cu soția sa, în circumstanțe necunoscute, și-a sugrumat partenera de viață.

Inculpatul a pledat nevinovat. 

Conform versiunii lui, în noaptea comiterii crimei, el nu ar fi dormit cu victima în cameră și nu cunoaște nimic. A auzit strigăte, zgomote și când a venit în odaia unde se afla soția sa, a găsit-o deja moartă. A declarat că nu știe cine ar fi putut să o omoare. A menționat că a încercat să îi maseze gâtul crezând că așa o va salva, dar femeia era deja rece.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Dosarul „Frauda bancară”, în apel: apărarea lui Plahotniuc a depus 41 de cereri

Apărarea lui Vlad Plahotniuc a formulat 41 de cereri și demersuri în cadrul examinării în apel a dosarului „Frauda bancară”. În cadrul ședinței de joi, părțile și-au prezentat cererile, iar următoarea ședință, pentru continuarea cercetării judecătorești, a fost stabilită pentru 12 octombrie. Vlad Plahotniuc a participat la ședință în format online.

O cauză privind dreptul la un proces echitabil, radiată de CEDO după redeschiderea procedurii în Moldova, chiar dacă soluția CSJ a rămas nefavorabilă reclamantelor

CEDO a pronunțat decizia în cauza Avînt S.A. și Danrem-Trans S.R.L. v. Republica Moldova. În fața Curții, societățile reclamante A. și D. au susținut, în temeiul Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că nu au putut să-și prezinte în mod corespunzător argumentele în fața Curții Supreme de Justiție, deoarece nu cunoscuseră despre cererea de recurs formulată de către partea adversă și nu li se oferiseră posibilitatea de a o comenta.