Fostul adjunct al SIS, Alexandru Bălan, ar putea pierde și cetățenia română
Alexandru Bălan, fost adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova, ar putea pierde și cetățenia română, în contextul acuzațiilor de trădare de patrie formulate în România.
Cazul său urmează să fie analizat de comisia de specialitate din România, care ar putea decide retragerea cetățeniei în perioada următoare, transmite realitatea.md.
Recent, Bălan a rămas fără cetățenia Republicii Moldova, în baza unui decret semnat la 23 iunie de președinta Maia Sandu.
Fostul oficial este vizat într-un dosar de spionaj și trădare, investigat în cadrul unei anchete internaționale la care au participat mai multe state europene. El a fost reținut în România anul trecut, fiind suspectat că ar fi transmis informații serviciului secret din Belarus.
Potrivit informațiilor, în perioada 2024–2025, acesta ar fi avut întâlniri la Budapesta cu ofițeri ai serviciului de informații din Belarus, în schimbul unor sume de bani și instrucțiuni operative.
În Republica Moldova, Alexandru Bălan a fost condamnat în lipsă la un an și șase luni de închisoare pentru tentativă de divulgare a secretului de stat, într-un dosar în care și-a recunoscut vinovăția și a solicitat judecarea în procedură simplificată.
Ulterior, acesta a fost extrădat în Belarus după ce a fost implicat într-un schimb de deținuți, fiind eliberat în schimbul a doi angajați SIS moldoveni reținuți în Rusia.
Cazul tânărului torturat de șase inși, printre care și fiul unui șef SIS. Avocat: „Există tentative de intimidare, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor”
Tânărul bătut și umilit lângă căminele UTM încă are dureri din cauza traumelor provocate de agresori și trece printr-o recuperare psihologică dificilă, spune avocatul său. Pentru a depăși suferințele cumplite, a fost nevoie de o echipă întreagă de psihologi și psihoterapeuți. Totodată, apărătorul susține că există tentative de intimidare a clientului său, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor
Procuratura Generală și Ministerul Justiției consolidează cooperarea în domeniul executării hotărârilor CtEDO
Procurorul general, Alexandru Machidon, a avut loc acum două zile o întrevedere de lucru între reprezentanții Ministerului Justiției și a Agentului guvernamental.
Furtul unui card bancar ar putea fi pedepsit cu până la 3 ani de închisoare, chiar dacă nu au fost retrași bani
Furtul unui card bancar va fi sancționat cu amendă de până la 67 500 de lei sau închisoare până la trei ani, chiar dacă acesta nu a fost utilizat ulterior. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege votat de Parlament în prima lectură, care extinde sancțiunile pentru fraudele cu instrumente de plată fără numerar.