Magistrata Angela Bostan, care a trecut Vettingul, luată la întrebări de CSM despre apartamentul procurat cu banii mamei și ai fratelui și un Lexus
Magistrata Curții de Apel Centru, Angela Bostan, care a fost evaluată pozitiv de Comisia Vetting, a răspuns la întrebări membrilor CSM, cu privire la un apartament de Chișinău procurat cu banii mamei și ai fratelui, dar și la două automobile, de model Honda și Lexus.
Membrii Consiliului au adresat mai multe întrebări judecătoarei Angela Bostan, cu privire la sumele de bani cu care au contribuit fratele, mama și mătușa sa, pentru procurarea unui apartament din Chișinău, în care magistrata deține dreptul la abitație, scrie Unimedia.
„Dvs ați declarat că la achiziția acestui apartament a contribuit mama dvs, fratele dvs și mătușa. Comisia a investigat capacitatea financiară a fiecărui subiect și în raportul de evaluare a fost elucidat acest aspect. Până la urmă, Comisia a ajuns la concluzia că mama dvs a putut să contribuie cu circa 12.170 de euro, deși dvs ați invocat faptul că, contribuția sa putea fi și mai mare, din cauza că a avut anumite activități de vânzare, în baza patentei. Totuși, Comisia a concluzionat că activitățile mamei dvs la piața locală nu au putut contribui semnificativ la procurarea apartamentului. Reține doar sumele care au putut fi contrabilizate, transferurile oficializate prin documente. Care este poziția dvs?”, a întrebat membra CSM Tatiana Tabuncic.
„Din declarațiile făcute de mama mea în fața Comisiei ea menționa mereu, și din relațiile interfamiliale, că economiile sale făcute împreunmă cu sora sa se estimau la suma de 20 mii euro. Până la achiziția acestui apartament nu m-am interesat de faptul cum își gestionează mama situația financiară. Dacă știam că voi ajunge în situația respectivă, poate o făceam. A fost nevoie ca eu să domiciliez în acest apartament, iar mama și sora demult intenționau să procure un apartament, pentru a locui la bătrânețe împreună. În 2017, mama mea a avut un accident în urma căruia a fost imobilizată și necesitatea de a achiziționa o locuință alături de mine, pentru că fratele locuiește în Italia, ca să-i ofer mamei îngrijire. Fratele a acționat prompt, a înțeles că fără contribuția sa nu putem realiza acest lucru și a contribuit cu circa 30 mii euro”, a răspuns Angela Bostan.
Întrebările au vizat și procurarea unui automobil de model Honda, iar ulterior, a unui Lexus.
Angela Bostan a răspuns la toate întrebările, lăsând la discreția CSM decizia finală pe raportul Comisiei de evaluare în privința sa.
CSM a decis să amâne deliberarea și pronunțarea asupra raportului Comisiei de evaluare externă privind evaluarea judecătoarei Angela Bostan de la Curtea de Apel Centru pentru o altă ședință.
Arest la domiciliu pentru șoferul care a provocat accidentul mortal de la Sîngerei. Acesta își recunoaște vina
Șoferul care a provocat accidentul rutier soldat cu moartea a doi polițiști de patrulare pe traseul R6, în apropierea satului Grigorăuca, raionul Sîngerei, își recunoaște vina. Astăzi, Judecătoria Sîngerei a decis că bănuitul va sta 30 de zile în arest la domiciliu, deși procurorul de caz a cerut arest preventiv. Decizia va fi contestată.
Fostul adjunct al SIS, Alexandru Bălan, ar putea pierde și cetățenia română
Alexandru Bălan, fost adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova, ar putea pierde și cetățenia română, în contextul acuzațiilor de trădare de patrie formulate în România.
Guvernul aprobă noi reguli pentru localizarea persoanelor care se sustrag de la executarea pedepselor penale
Guvernul a aprobat astăzi un set de modificări legislative care vizează prevenirea și combaterea cazurilor în care persoanele condamnate se sustrag de la executarea pedepselor, inclusiv prin părăsirea teritoriului țării.