Tragedie la Anenii Noi. Copil de aproape un an, accidentat mortal cu mașina familiei condusă de către tatăl său
Un copil a murit, după ce a fost lovit de un automobil la volanul căruia se afla chiar propriul tată. Tragedia a avut loc vineri, 14 martie, în jurul orei 15:10, în localitatea Ciobanovca, din raionul Anenii Noi, susțin sursele PulsMedia.MD.
Victima s-a dovedit fi un copil în vârstă de 11 luni. Acesta ar fi fost lăsat fără supraveghere și se juca în curtea casei, când tatăl său, în vârstă de 30 de ani, la volanul unui automobil de marca Volkswagen Touran, efectua o manevră cu spatele.
Tânărul nu ar fi observat copilul, pe care l-ar fi accidentat. În urma impactului, copilul s-a ales cu multiple traumatisme și a fost transportat la spital.
Medicii au încercat să-i salveze viața, însă din cauza leziunilor grave, micuțul a murit la scurt timp după internare.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
EXCLUSIV (FOTO // SURSE) Detalii despre moartea șefului IP Fălești. BMW X7 cuprins de flăcări, iar cadavrele în afara mașinii la zeci de metri pe câmp
Două persoane au murit, printre care și șeful IP Fălești, Denis Iljînschi, după ce mașina cu care se deplasau a fost implicată într-un accident. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 01:30, pe traseul R-16 la ieșire din orașul Fălești spre direcția municipiului Bălți
(VIDEO) Nouă persoane reținute într-o schemă internațională de escrocherie cu investiții false în criptomonede
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS și cu suportul angajaților BPDS „Fulger”, au reținut nouă persoane suspectate de implicare într-o schemă de escrocherie prin care ar fi fost estorcați bani de la cetățeni din mai multe țări, sub pretextul unor investiții cu venituri rapide și considerabile.
(VIDEO) Doi adolescenți puși la pământ de mascați pentru „afaceri” cu droguri pe Telegram
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS și polițiștii din BPDS “Fulger”, au deconspirat activitatea unui grup infracțional specializat în comercializarea ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari, prin intermediul aplicației Telegram.