Doi ofițeri de investigație au ajuns pe banca acuzaților pentru săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă
Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a doi ofițeri de investigație unul din cadrul Direcției investigații ”Centru” a Inspectoratului Național de Investigație al Inspectoratului General al Poliției și altul fost angajat al Inspectoratului de Poliție Centru al Direcției de poliție a mun.Chişinău, fiindu-le incriminată săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă.
Cauza penală a fost pornită în august 2023, de către Centrul Național Anticorupție în baza autosesizării.
Potrivit probelor administrate, cei doi ofițeri de investigație, sub pretextul de a nu documenta comerțul neautorizat, realizat de către persoane de etnie romă, au pretins, acceptat şi primit, prin intermediul unui cetațean, de la comercianții, mijloace bănești, ce nu li se cuvin, în sumă de 27000 lei.
De asemenea, continuându-și acțiunile sale infracționale, unul dintre cei doi ofițeri, sub același pretext, a pretins, acceptat și primit prin intermediul aceluiași cetațean, de la alți cetățeni de etnie romă, mijloace bănești, ce nu i se cuvin, în sumă de 750 euro.
Învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Menționăm că, în privința unuia este aplicată măsura preventiva „arestul preventiv” care expiră la 08 martie 2024, iar în privința celui de-a doilea a fost aplicată măsura de constrângere obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală sau instanță.
Dacă vor fi găsiți culpabili de comiterea infracțiuni de corupere pasivă, aceștia riscă o pedeapsă sub formă închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 300 000 la 400 000 lei cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.
Peste jumătate de milion de euro din banii contribuabililor! Domnica Manole: nu este vina mea
Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a respins acuzațiile potrivit cărora ar purta responsabilitatea pentru hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), prin care Republica Moldova a fost obligată să achite despăgubiri de 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL.
Parlamentul extinde structura CNA – Instituția va avea încă 150 de angajați și un al treilea director adjunct
Parlamentul a aprobat extinderea structurii organizatorice a Centrului Național Anticorupție (CNA), prin majorarea efectivului-limită al instituției cu 150 de posturi.
Părinții singuri, care au copii cu vârsta de până la 16 ani, vor putea fi antrenați în ture de noapte doar cu acordul lor scris
Concediile de maternitate și paternală vor fi incluse în categoria perioadelor necontributive asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege votat în prima lectură de Parlament.