O fostă lideră locală a partidului „Șor”, condamnată pentru finanțare ilegală

O fostă președintă a organizației teritoriale Edineț a partidului „Șor”, declarat neconstituțional, a fost condamnată la 4 ani de închisoare într-un dosar privind finanțarea ilegală. Sentința a fost pronunțată astăzi de magistrații Judecătoriei Chișinău, transmite IPN.

publicat de Veronica Ciortan
luni, 3 noiembrie 2025, 21:14
O fostă lideră locală a partidului „Șor”, condamnată pentru finanțare ilegală

Potrivit instanței, femeia a știut că formațiunea era sprijinită de un grup criminal organizat, condus de Ilan Șor. Ea ar fi coordonat distribuirea banilor veniți din surse ilegale, pentru organizarea și achitarea participanților la protestele din Chișinău, între iulie și octombrie 2022.

Anchetatorii au stabilit că, în total, prin acțiunile șefei din teritoriu, formațiunea ar fi fost finanțată ilegal cu aproape 4,9 milioane de lei. Instanța a dispus confiscarea acestei sume în beneficiul statului.

Procesul s-a desfășurat pe parcursul unui an, fiind preluat de un judecător specializat în cauze de corupție. Inculpata nu și-a recunoscut vina, dar a cerut examinarea dosarului în procedură generală. Judecătorii au menținut arestul preventiv până la rămânerea definitivă a sentinței.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, femeia nu va mai putea ocupa funcții legate de gestionarea banilor sau activități în partide politice timp de 5 ani.

Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

PromoLEX: Dosarul fostului director al SIS, Vasile Botnari, restituit procurorului pentru reluarea urmăririi penale

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a admis în parte, la 15 iunie 2026, demersul procurorului în dosarul fostului director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari. Instanța a dispus restituirea cauzei Procuraturii municipiului Chișinău pentru reluarea urmăririi penale. Dosarul ține de transferul extralegal, din septembrie 2018, a cinci profesori de la Liceul Orizont către Turcia. P

Judecătorul Ion Bulhac nu a promovat evaluarea externă repetată

Comisia de Evaluare a Judecătorilor a finalizat reevaluarea judecătorului Ion Bulhac de la Curtea de Apel Centru, încheind astfel toate procedurile de reevaluare care au vizat judecătorii acestei instanțe. În raportul de reevaluare, Comisia propune, pentru a doua oară, nepromovarea evaluării de către judecătorul Ion Bulhac, constatând neîntrunirea criteriului de integritate etică.