Echivalentul a peste 4 milioane de lei urmează să ajungă pe conturile ARBI a CNA

Peste 240 de mii de dolari, echivalentul a 4 milioane de lei, urmează să ajungă pe conturile Agenției de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI), în scop de administrare, în urma demersului Direcției generale urmărire penală (DGUP) a CNA. Suma menționată are statut de corp delict într-un dosar penal, pe care s-a reluat recent urmărirea penală.

publicat de Anatol Chirilov
miercuri, 24 ianuarie 2024, 13:26
ARBI

Potrivit DGUP, ofițerii de urmărire penală, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Chișinău, au reluat ancheta pe o cauză pornită în anul 2005 pe faptul comiterii infracțiunii de spălare a banilor în circumstanțe agravante, în care au fost recunoscuți în calitate de corp delict mijloace financiare în sumă totală de 242 615 dolari, echivalentul a peste 4 milioane de lei. 

La această etapă a urmăririi penale, mijloacele financiare transmise spre păstrare temporară Serviciului Fiscal de Stat încă, în anul 2009, au fost preluate în vederea transmiterii spre administrare Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale.

30 000 de euro pentru eliberarea unui condamnat. Un bărbat riscă să ajungă după gratii

Un bărbat ar fi cerut 30 000 de euro de la o persoană pentru a influența angajații unui penitenciar. Acesta ar fi susținut că poate determina funcționarii să perfecteze documentele necesare și să adopte deciziile corespunzătoare pentru înaintarea în instanța de judecată a unui demers privind liberarea unui condamnat de la executarea pedepsei, în legătură cu constatarea unei boli grave.