Doi agenți ai FSB au pătruns în Ucraina prin Republica Moldova, înainte de asasinarea unui ofițer de rang înalt al SBU la Kiev
Apar noi informații despre asasinarea colonelului Ivan Voronici, unul dintre cei mai importanți ofițeri ai Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), ucis pe 10 iulie la Kiev. Potrivit jurnalistului ucrainean Iuri Butusov, crima a fost comisă de doi agenți conectați la serviciile secrete ruse, care au intrat în Ucraina folosind pașapoarte azere, prin Republica Moldova, relatează Dumskaya.net.
Una dintre persoanele implicate, identificată ca Narmin Guliieva, a pătruns legal în Ucraina pe 15 mai, prin punctul de trecere Palanca-Maiaki-Udobne din regiunea Odesa. Complicele ei, Khagani Gulalizada, a încercat să intre oficial în țară pe 27 februarie, prin același punct, însă autoritățile ucrainene i-au refuzat accesul și i-au impus o interdicție de intrare valabilă până în 2030. El figura în bazele de date ale forțelor de ordine ca membru al unei rețele mafiote. În ciuda interdicției, Gulalizada a reușit ulterior să pătrundă ilegal pe teritoriul Ucrainei.
Pe 10 iulie, colonelul Voronici a fost asasinat cu un pistol cu amortizor, într-un atac planificat minuțios. Potrivit SBU, cei doi făptași ar fi primit instrucțiuni detaliate de la un ofițer FSB privind programul și traseele țintei. După atac, cei doi asasini au încercat să se ascundă în regiunea Kiev, însă au fost localizați în scurt timp.
În dimineața zilei de 13 iulie, SBU și Poliția Națională au desfășurat o operațiune specială în care suspecții au opus rezistență armată. În urma schimbului de focuri, ambii membri ai grupului agent-operativ FSB au fost eliminați.
Șeful SBU, general-locotenent Vasili Maliuk, a condus personal operațiunea și a declarat că asasinatul a fost comis de o celulă activă a serviciilor secrete ruse.
„Au fost introduși în Ucraina cu mult înainte. În urma unei operațiuni secrete, am descoperit locația lor. În timpul reținerii, s-a produs un schimb de focuri, iar cei doi au fost eliminați. Repet: singura perspectivă pentru inamic pe teritoriul Ucrainei este moartea.”
Colonelul Ivan Voronici, istoric de profesie, a fost un ofițer de elită al SBU. A activat în structurile de protecție a suveranității statului, apoi în contrainformații. Între 2014-2022, a condus unitatea secretă „Direcția 5”, despre care se crede că ar fi fost implicată în eliminarea unor figuri pro-ruse precum Arsen Pavlov, alias „Motorola”. Până în ultima clipă, a fost comandantul unității speciale „Alfa”.
Colegii colonelului au mai spus că în timpul războiului, Voronici a făcut parte dintr-o unitate de elită responsabilă de operațiunile din „zona gri”. Unitatea sa a jucat un rol cheie în ofensiva Forțelor de Apărare Ucrainene în regiunea Kursk, scrie NYT.
sursa: ziua.md
Atac armat lângă Paris, unde un bărbat a tras în rafală din mașină. O persoană a murit, iar alte patru, printre care și o fetiță de 12 ani, au fost rănite
Un atac armat a avut loc vineri dimineața, 23 octombrie, în Trappes, o suburbie a Parisului, unde un individ a deschis focul la întâmplare dintr-o mașină aflată în mișcare. Incidentul, descris de autorități ca fiind unul dintre cele mai grave din ultima perioadă, s-a soldat cu un mort și patru răniți, printre care și o fetiță de 12 ani. Atacatorul, care folosea o armă automată, a fost reținut de forțele de ordine la scurt timp după comiterea faptelor, relatează publicația franceză „Le Figaro".
Kremlinul anunţă negocieri directe cu Ucraina, mediate de SUA, la începutul lui noiembrie, la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite
Negocieri directe între Rusia şi Ucraina, mediate de către Statele Unite, sunt ”prevăzute” în noiembrie la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite (EAU), anunţă vineri un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP.
Primul vapor cu motorină rusească a plecat de la Primorsk spre Statele Unite, după ce Trump le-a dat voie rușilor să vândă combustibil. Sunt 40.000 de tone și în două săptămâni ajung în America
Primul vapor cu motorină rusească a plecat spre Statele Unite. Transportul a fost organizat după ce Donald Trump le-a dat voie rușilor să vândă combustibil în SUA. În două săptămâni, petrolierul încărcat cu 40.000 de tone de motorină ar urma să ajungă în America.