Trei bărbați, trimiși pe banca acuzaților pentru trafic de cocaină
Trei bărbați în vârstă de 45, 35 și 24 de ani, vor comparea pe banca acuzațiilor. Aceștia sunt acuzați de comiterea infracțiunii de trafic de droguri.
Potrivit probelor acumulate, primul învinuit, proprietarul unui local din capitală, acționând împreună şi de comun acord cu complicele său de 24 de ani, dar şi cu alți făptuitori în curs de identificare, au obținut din surse nestabilite, o cantitate de cocaină în proporții deosebit de mari, pe care au păstrat-o și repartizat-o în doze, iar ulterior o transportau şi comercializau către alte persoane, preponderent locuitori ai capitalei.
La 4 aprilie 2025, aceștia au vândut droguri celui de al treilea învinuit de 35 de ani, fiind deconspirați de oamenii legii și reținuți în flagrant.
Ulterior, oamenii legii au efectuat percheziții, inclusiv la domiciliul primului făptuitor, de unde a fost ridicat un cântar electronic, pachețele cu cocaină în cantitate totală de peste 270 grame, ce potrivit legii constituie proporții deosebit de mari.
Învinuiților de 45 și 24 de ani li se incriminează fapta de circulație ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare în proporții deosebit de mari.
„Pentru fapta comisă, cei doi riscă închisoare de până la 15 de ani cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani”, se arată într-un comunicat emis de Procuratura Generală.
Totodată, bărbatului de 35 de ani i se incriminează fapta de păstrare a drogurilor în proporții mari fără scop de înstrăinare.
„Acesta riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de până la 35 000 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de până la 150 de ore, sau cu închisoare de până la 1 an”, precizează Procuratura Generală.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.
Victimele infracțiunilor ar putea beneficia de protecție extinsă, asistență juridică și compensații financiare de la stat
Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care urmărește consolidarea mecanismului național de protecție, asistență juridică și compensare financiară a victimelor infracțiunilor.
Schimbare în dosarul „Kuliok”: Procurorii modifică învinuirea lui Igor Dodon
Procurorii modifică învinuirea în dosarul „Kuliok”, în care este cercetat liderul socialiștilor, Igor Dodon. Anunțul a fost făcut la ședința de judecată din 24 septembrie, de la Curtea Supremă de Justiție. Potrivit procurorului, este necesară prezența lui Dodon în instanță pentru a-i fi înmânată ordonanța privind reviziuirea învinuirii, conform legii.