La un an de la arestarea sa, fondatorul Telegram Pavel Durov critică ancheta din Franţa care „se chinuie” să-l incrimineze
Pavel Durov, fondatorul Telegram, a criticat într-un mesaj transmis pe canalul său ancheta franceză care îl vizează şi care, potrivit lui, „se chinuie în continuare să stabilească vreo neregulă”, la un an după arestarea sa răsunătoare, relatează AFP.
„Acum un an, poliţia franceză m-a reţinut timp de patru zile pentru că anumite persoane despre care nu auzisem niciodată foloseau Telegram pentru a comite infracţiuni”, a declarat duminică seara, într-un mesaj, miliardarul în vârstă de 40 de ani, cu multiple cetăţenii, care s-a născut în Rusia.
„Un an mai târziu, «ancheta penală» condusă împotriva mea încă se chinuie să găsească vreo neregulă din partea mea sau din partea Telegram”, a subliniat Durov.
„Arestarea fondatorului şi directorului unei mari platforme pentru acţiunile utilizatorilor săi nu a fost doar fără precedent, ci a fost absurdă din punct de vedere juridic şi logic”, a adăugat el, asigurând încă o dată că „practicile de moderare (ale reţelei sale - n.r.) sunt conforme cu standardele din sector, iar Telegram a răspuns întotdeauna tuturor cererilor juridice obligatorii din partea Franţei”.
La fel ca în ultimul an, şeful Telegram consideră că a fost „o greşeală a poliţiei”, care „nu a adresat niciuna dintre cererile sale către Telegram prin procedura legală necesară”, ceea ce i-a adus urmărirea penală în Franţa, dar în niciun caz nu a fost vorba de încălcarea obligaţiilor sale de moderare. El a adăugat: „Ar fi putut afla procedura de urmat pur şi simplu căutând pe Google sau punând întrebarea”.
După ce a obţinut o relaxare a controlului judiciar, la jumătatea lunii iunie, Pavel Durov este nemulţumit că trebuie „să se întoarcă în Franţa la fiecare 14 zile”.
„Din păcate, singura consecinţă a arestării mele până în prezent a fost un prejudiciu imens adus imaginii Franţei ca ţară a libertăţii. Un lucru este sigur, însă: vom continua să luptăm – şi vom câştiga”, a mai spus fondatorul Telegram.
După arestarea sa spectaculoasă la coborârea din avion, omul de afaceri rus care a obţinut cetăţenia franceză în 2021 a fost pus sub acuzare în august 2024 pentru o serie de infracţiuni de criminalitate organizată, justiţia franceză reproşându-i în general că nu a luat măsuri împotriva difuzării de conţinuturi criminale pe platforma sa de mesagerie. În timpul interogatoriului său din decembrie 2024, el a recunoscut că „a luat cunoştinţă în timpul arestului preventiv de gravitatea faptelor” imputate platformei sale.
sursa: news.ro
Rușii au lovit Consulatul Onorific al Letoniei în Ucraina și au rănit doi angajați. „Atacuri intenționate împotriva civililor”, denunță UE
Ministerul de Externe al Letoniei, țară membră NATO și UE, l-a convocat vineri pe însărcinatul cu afaceri al Rusiei în legătură cu un atac aerian care a provocat pagube Consulatului leton din orașul ucrainean Sloviansk și a rănit doi angajați, relatează Reuters.
SUA permit anumite tranzacții care implică Lukoil până în 22 august
Statele Unite vor permite ca anumite tranzacții care implică Lukoil International GmBH să continue până în 22 august, conform unui comunicat postat vineri pe site-ul Trezoreriei SUA, transmite Reuters.
Peste 25.000 de persoane, evacuate în Franța din cauza incendiilor de pădure: 800 de pompieri luptă cu flăcările, 4 avioane au fost trimise din UE
Franța se confruntă cu incendii majore care au afectat 4.800 de hectare în Gironde, forțând evacuarea a 20.000 de persoane și mobilizarea a 800 de pompieri. Președintele Macron a activat mecanismul UE pentru sprijin aerian, anunțând sosirea avioanelor Canadair, Air Tractor și a elicopterelor Black Hawk din mai multe țări.