Un bărbat din capitală a fost condamnat pentru trafic de influență în schema certificatelor COVID-19

La data de 5 septembrie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare în privința unui bărbat, găsit vinovat de comiterea infracțiunii de trafic de influență.

publicat de Veronica Ciortan
luni, 8 septembrie 2025, 20:07
Un bărbat din capitală a fost condamnat pentru trafic de influență în schema certificatelor COVID-19

Instanța i-a aplicat prin cumul parțial al pedepselor, o amendă în valoare de 275 000 de lei și a dispus confiscarea în contul statului a sumei de 600 de euro, cu titlu de bani rezultați din infracțiune. 

Potrivit probatoriului administrat de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, în perioada iulie – septembrie 2021, inculpatul, împreună cu alte persoane în privința cărora cauza penală a fost disjunsă într-o procedură separată, ar fi pretins că are influență asupra unor medici de familie și angajați ai instituțiilor medicale publice. În schimbul acestei influențe, ar fi solicitat și primit, mijloace bănești ce variau între 50 și 100 de euro, pentru eliberarea unor certificate de vaccinare persoanelor care nu au fost de fapt imunizate. 

În urma acestor acțiuni, șapte persoane au obținut certificate de vaccinare COVID-19, fiind înregistrate în baza de date ca vaccinate, deși nu au fost imunizate în mod real.

Inculpatul a negat acuzațiile pe tot parcursul examinării cauzei, însă instanța a considerat probele prezentate ca fiind întemeiate și a constatat vinovăția acestuia.

 Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția

Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.