Cinci ani de închisoare, pedeapsa primită de o figurantă a cauzei penale cu genericul ,,certificatele de dizabilitate Rezina”
Judecătoria Orhei, sediul Central a pronunțat sentința în cauza penală deferită justiției de către Procuratura Anticorupție, ce vizează acțiunile unui specialist relații sociale a Structurii teritoriale pentru determinarea dizabilității și capacității de muncă Rezina, învinuită de săvârșirea a 19 episoade de trafic de influență.
Cauza penală respectivă a fost pornită în luna februarie 2020 de către Centrul Național Anticorupție, iar potrivit materialelor, specialistul relații sociale a Structurii teritoriale pentru determinarea dizabilității și capacității de muncă Rezina, acționând în comun cu o altă colegă, au pretins și primit de la persoanele interesate în acordarea gradului de dizabilitate și/sau rudele acestora, care nu corespundeau criteriilor privind determinarea dezabilității, mijloace bănești ce variau între 4 000 și 18 500 lei, susținând că au influență asupra persoanelor publice din cadrul Serviciului pentru Determinarea Dezabilității și Capacității de Muncă, să-i determine pe aceștia să acorde gradul de dizabilitate solicitat.
Judecarea cauzei a durat 8 luni, fiind disjunsă în privința inculpatei într-o procedură separată, aceasta recunoscându-și vina de comiterea faptei incriminate și, la cererea sa, cauza penală fiind examinată în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Astfel, prin sentință din 16 octombrie 2023, instanța a recunoscut vinovată inculpata de comiterea a 19 episoade de trafic de influență, și, deși acuzatorul de stat a solicitat aplicarea amenzii în mărime de 250 000 lei, acesteia i-a fost stabilită pentru concurs real de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor stabilite – pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 5 (cinci) ani în penitenciar semiînchis pentru femei.
Totodată, a fost aplicată confiscarea specială prin încasarea din contul inculpatei, cu trecerea în beneficiul bugetului de stat, a sumei ce depășește 107 000 lei.
Sentința poate fi contestată cu recurs la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.
Tariful pentru instruirile contra plată organizate de INJ ar putea crește de aproape trei ori
Tariful pentru instruirile contra plată organizate de Institutul Național al Justiției (INJ) ar putea crește de la 300 la 824 de lei pe zi pentru fiecare participant. Majorarea este prevăzută într-un proiect de hotărâre elaborat de Ministerul Justiției, la solicitarea și cu suportul Institutului Național al Justiției.
Stoianoglo a câștigat în instanță procesul pentru încălcarea vieții private a lui Viorel Morari
Fostul Procuror General, Alexandr Stoianoglo, a câștigat în instanță procesul penal în care era acuzat de încălcarea vieții private a fostului procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari.
Fost judecător al Curții de Apel Bălți, vizat de ANI: aproape 400 de mii de lei nejustificați
Un fost judecător al Curții de Apel Bălți nu a putut justifica aproape 400 de mii de lei din avere, în contextul unor depuneri de circa 740 de mii de lei pe platforme de jocuri de noroc în perioada 2021-2022. După ce a constatat o diferență substanțială între veniturile declarate, cheltuieli și avere, Autoritatea Națională de Integritate a solicitat în instanță confiscarea sumelor nejustificate, transmite IPN.