Trump sugerează DOGE să se uite la companiile lui Musk pentru a le tăia fondurile guvernamentale
Preşedintele american Donald Trump a sugerat marţi că departamentul pentru eficienţă guvernamentală (DOGE), care a fost condus de Elon Musk, ar trebui să analizeze subvenţiile primite de companiile miliardarului, pentru a face economii „MARI” la bugetul guvernului federal, relatează Reuters.
Comentariile lui Trump vin după ce miliardarul Elon Musk şi-a reluat luni criticile la adresa proiectului de lege al lui Trump pentru reducerea impozitelor şi cheltuieli, promiţând să nu îi mai sprijine pe congresmenii care o susţin, după ce în campania electorală el propusese limitarea cheltuielilor guvernamentale.
„Elon ar putea primi mai multe subvenţii decât orice fiinţă umană din istorie, de departe, iar fără subvenţii, Elon ar trebui probabil să-şi închidă prăvălia şi să se întoarcă acasă în Africa de Sud. Fără lansări de rachete, sateliţi sau producţie de maşini electrice, iar ţara noastră ar economisi o AVERE. Poate ar trebui ca DOGE să se uite cu atenţie la această situaţie? MULŢI BANI S-AR ECONOMI!!!", a spus Trump într-o postare pe Truth Social.
Ca răspuns la postarea lui Trump, Musk, pe propria sa platformă de social media X, a scris: „Spun literalmente: TĂIAŢI TOT. Acum".
După săptămâni de tăcere relativă în urma unei dispute cu Trump cu privire la această lege, Musk a revenit în dezbatere sâmbătă, când Senatul a luat în discuţie pachetul, numindu-l „complet nesănătos şi distructiv" într-o postare pe platforma de social media X. Luni, el şi-a intensificat criticile, spunând că acelor congresmeni care au făcut campanie pentru reducerea cheltuielilor, dar au susţinut acum proiectul de lege „ar trebui să le cadă capul de ruşine!”
„Şi vor pierde alegerile primare anul viitor, dacă acesta ar fi ultimul lucru pe care să îl fac pe acest Pământ”, a adăugat Musk.
CEO-ul Tesla şi SpaceX a pledat din nou pentru un nou partid politic, spunând că cheltuielile masive ale proiectului de lege Trump arată „că trăim într-o ţară cu un singur partid - PARTIDUL LUI PORKY PIG!!!" (porcuşor, personaj din desenele animate - n.r.) „Este timpul pentru un nou partid politic căruia chiar îi pasă de oameni”, a scris el.
Criticile lui Musk la adresa proiectului de lege au provocat o ruptură în relaţia sa cu Trump, marcând o schimbare dramatică după ce miliardarul tehnologic a cheltuit aproape 300 de milioane de dolari pentru campania de realegere a lui Trump şi a condus controversatul Department of Government Efficiency (DOGE) al administraţiei, o iniţiativă federală de reducere a costurilor.
Musk, cel mai bogat om din lume, susţine că legea lui Trump ar creşte considerabil datoria naţională şi ar şterge economiile pe care spune că le-a realizat prin DOGE.
Rămâne neclar cât de multă influenţă are Musk asupra Congresului sau ce efect ar putea avea opiniile sale asupra adoptării proiectului de lege. Dar republicanii şi-au exprimat îngrijorarea că adversitatea sa cu Trump ar putea să le afecteze şansele de a-şi păstra locul la alegerile legislative intermediare din 2026.
Ruptura a dus, de asemenea, la volatilitate pentru Tesla, acţiunile companiei înregistrând fluctuaţii de preţ nebănuite care au şters aproximativ 150 de miliarde de dolari din valoarea sa de piaţă, deşi de atunci şi-au mai revenit.
Sursa: news.ro
Atac armat lângă Paris, unde un bărbat a tras în rafală din mașină. O persoană a murit, iar alte patru, printre care și o fetiță de 12 ani, au fost rănite
Un atac armat a avut loc vineri dimineața, 23 octombrie, în Trappes, o suburbie a Parisului, unde un individ a deschis focul la întâmplare dintr-o mașină aflată în mișcare. Incidentul, descris de autorități ca fiind unul dintre cele mai grave din ultima perioadă, s-a soldat cu un mort și patru răniți, printre care și o fetiță de 12 ani. Atacatorul, care folosea o armă automată, a fost reținut de forțele de ordine la scurt timp după comiterea faptelor, relatează publicația franceză „Le Figaro".
Kremlinul anunţă negocieri directe cu Ucraina, mediate de SUA, la începutul lui noiembrie, la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite
Negocieri directe între Rusia şi Ucraina, mediate de către Statele Unite, sunt ”prevăzute” în noiembrie la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite (EAU), anunţă vineri un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP.
Primul vapor cu motorină rusească a plecat de la Primorsk spre Statele Unite, după ce Trump le-a dat voie rușilor să vândă combustibil. Sunt 40.000 de tone și în două săptămâni ajung în America
Primul vapor cu motorină rusească a plecat spre Statele Unite. Transportul a fost organizat după ce Donald Trump le-a dat voie rușilor să vândă combustibil în SUA. În două săptămâni, petrolierul încărcat cu 40.000 de tone de motorină ar urma să ajungă în America.