Criză de contabili la Procuratura Anticorupție? Procurorii riscă să rămână fără salarii

Procurorii anticorupție s-ar putea confrunta cu problema salarizării, potrivit șefului adjunct interimar al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi. Acesta a mai precizat, în cadrul unii emisiuni la un post de televiziune privat, că PA duce lipsă de personal care să asigure funcționalitatea instituției, inclusiv de contabili.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 15 ianuarie 2024, 17:13
PA

„Ni s-a promis că până la mijlocul lunii decembrie vom avea de toate. Suntem în luna ianuarie și noi nu avem măcar sediu. Cât nu ar fi de straniu, este pusă sub semnul întrebării și plata salariilor angajaților Procuraturii. (...). Probabil această chestiune o să putem să o depășim, dar vom fi blocați pe partea de achiziții, traduceri, transport, ceea ce o să ne pună într-o situație destul de gravă. (...). Procuratura Anticorupție de la 1 ianuarie are un buget, dar nu are persoane responsabile de activități specifice ce fac o instituție să fie funcțională”, a declarat șeful adjunct interimar al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi.

Potrivit șefului din cadrul PA, de vină ar fi Procuratura Generală (PG) și Guvernul menționând că anume acolo s-ar crea blocaje care fac ca funcționalitatea să întârzie în cadrul Procuraturii Anticorupție.

„Responsabilitatea funcționării Procuraturii Anticorupție, era pusă pe seama PG și Guvernului. PG și PA au făcut tot ce a fost necesar pentru ca lucrurile să funcționeze de la 1 ianuarie 2024. Sincer, singur nu pot să înțeleg unde acest proces s-a oprit și de ce nu au fost evaluate riscurile. PA nu are sediu. Noi am identificat sediul, dar este un proces destul de complicat pe care nu poate să îl decidă PA, urmează să fie decis inclusiv și de Guvern și de PG și de către CSM și CSP”.

PulsMedia.MD amintește că, de la începutul anului, Procuratura Anticorupție funcționează ca o structură separată și nu are un buget clar stabilit. În același timp, banii alocați pentru bugetul PA se află pe conturile Procuraturii Generale, iar responsabilii nu știu dacă sunt în drept să îi gestioneze.

Potrivit procurorului general, Ion Munteanu, bugetul Procuraturii Generale în 2024 este de peste 440 de milioane de lei, acesta fiind segregat cu banii alocați Procuraturii Anticorupție. Conform lui, nu este clar cum va gestiona PA banii, cât nu are angajați.

30 000 de euro pentru eliberarea unui condamnat. Un bărbat riscă să ajungă după gratii

Un bărbat ar fi cerut 30 000 de euro de la o persoană pentru a influența angajații unui penitenciar. Acesta ar fi susținut că poate determina funcționarii să perfecteze documentele necesare și să adopte deciziile corespunzătoare pentru înaintarea în instanța de judecată a unui demers privind liberarea unui condamnat de la executarea pedepsei, în legătură cu constatarea unei boli grave.