Crima din centrul Chișinăului. Tânărul din Coreea de Sud care și-a ucis sora și a stat cu cadavrul în casă trei săptămâni, trimis pe banca acuzaților
Dosarul tânărului în vârstă de 27 de ani, originar din Coreea de Sud, care și-a omorât sopra și-a omorât sora și a ținut cadavrul într-o casă din centrul Chișinăului timp de trei săptămâni, caz despre care a scris cu referire la surse PulsMedia.MD, la începutul lunii octombrie curent, a fost pus pe masa judecătorilor.
Potrivit unui comunicat al PG, la data de 03 octombrie 2024, aproximativ la ora 08:00, într-o casă particulară, amplasată în sectorul Centru al capitalei, a fost depistat corpul neînsuflețit al unei femei în stare de putrefacție, cu semne de moarte violentă, care a fost identificată ca fiind o cetățeană a Republicii Coreea, în vârstă de 28 de ani.În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că, în seara lui 11 septembrie 2024, inculpatul, aflându-se în acea casă pe care sora lui o închiria de la un moldovean, din motive necunoscute, a aplicat surorii sale 9 lovituri de cuțit, în urma cărora a survenit moartea victimei.Conform concluziei raportului de expertiză judiciară psihiatrică s-a constatat că inculpatul suferă de maladie psihică cronică evolutivă.Potrivit raportului: „Acesta nu are capacitatea de a-și dea seama de acțiunile sale și nu le poate dirija, deci nu este apt de a acționa cu discernământ”. Comisia de experți judiciari a concluzionat că inculpatul a acționat în stare de iresponsabilitate”, se arată în comunicatul emis de PG.
Procurorii vor solicita instanței aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical cu supraveghere riguroasă în cadrul Instituției Medico – Sanitare Publice „Spitalul Clinic de Psihiatrie”.
Amitim că la începutul lunii octombrie curent, PulsMedia.MD a scris despre acest caz cu referire la surse apropiate anchetei, descoperirea macabră fiind înregistrată pe strada Parascovia Didîc 1/A.
(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția
Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.
Fosta soție a șefului comunicării PCCOCS a solicitat ordin de protecție, Emil Gaitur - fără brățară electronică
Fosta soție a șefului serviciului de presă al PCCOCS, Emil Gaitur, a solicitat un ordin de protecție. Instanța a dispus monitorizarea electronică, dar aceasta nu ar fi fost aplicată.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.