Scene rupte din filme cu bandiți, la Ștefan Vodă. Tânăr răpit din stradă, urcat în portbagaj și snopit în bătaie într-o pădure
Un bărbat a primit o bătaie soră cu moartea, după ce a fost răpit de către socrul său și alți trei indivizi, urcat în portbagaj și dus într-o pădure. Cazul a avut loc în noaptea de sâmbătă, 8 februarie, în orașul Ștefan Vodă, susțin sursele PulsMedia.MD.
Astfel, potrivit surselor, victima s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 32 de ani, care în noaptea cu pricina, în jurul orei 22:57, ar fi fost sunat de către socrul său care l-a chemat să iasă afară ca să se clarifice cu un conflict mai vechi apărut între cei doi.
Când tânărul a ieșit din casă, socrul său, împreună cu alți trei indivizi, cu vârste de 33 de ani, 42 de ani și respectiv 54 de ani, l-au răpit și l-au urcat forțat în portbagajul unui automobil de marca Nissan.
Răpitorii ar fi dus victima într-o pădure, din localitatea Talmaza, unde toți patru l-au lovit cu bestialitate, peste diferite părți ale corpului cu pumnii și picioarele, după care l-au lăsat să zacă în pădure și s-au deplasat într-o direcție necunoscută.
Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar răpitorii au fost identificați și reținuți pe urme fierbinți pentru 72 de ore de către oamenii legii. Pe numele acestora a fost pornită o cauză penală pentru răpire de persoană.
(VIDEO) Cetățean ucrainean, depistat de polițiștii de frontieră după ce a traversat ilegal frontiera cu o motoparapantă
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Larga au depistat astăzi un cetățean ucrainean care a traversat ilegal frontiera de stat din Ucraina în Republica Moldova, utilizând un aparat de zbor cu motor de tip parapantă.
(VIDEO) Noi detalii despre accidentul din sectorul Ciocana
UPDATE // La fața locului oamenii legii au stabilit că șoferul automobilului de marca Toyota ar fi pierdut controlul volanului, iar mașina s-a izbit bordură, ulterior a fost proiectat în pilon, după care din inerție a fost proiectat într-un automobil de marca Audi şi altul de marca Mercedes.
(VIDEO) Pensionar bătut și jefuit de trei indivizi pe o stradă din Chișinău
Trei tineri de 16 și 23 de ani, originari din Chișinău și raionul Ungheni, au fost reținuți de polițiștii și procurorii sectorului Rîșcani, în comun cu cei ai Direcției de Poliție Chișinău și ai sectorului Botanica, fiind suspectați de comiterea unei tâlhării.