(VIDEO) Pensionar bătut și jefuit de trei indivizi pe o stradă din Chișinău

Trei tineri de 16 și 23 de ani, originari din Chișinău și raionul Ungheni, au fost reținuți de polițiștii și procurorii sectorului Rîșcani, în comun cu cei ai Direcției de Poliție Chișinău și ai sectorului Botanica, fiind suspectați de comiterea unei tâlhării.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 26 octombrie 2026, 14:32
(VIDEO) Pensionar bătut și jefuit de trei indivizi pe o stradă din Chișinău

Potrivit probatoriului administrat, pe timpul nopții, pe o stradǎ din capitalǎ, suspecții ar fi agresat fizic un bărbat de 68 de ani, i-ar fi sustras în mod deschis bani și bunuri personale în valoare de peste 32.000 de lei, după care au fugit de la fața locului.

În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor operative întreprinse de polițiști, suspecții au fost identificați și reținuți.

La solicitarea procurorilor, instanța de judecată a dispus aplicarea arestului preventiv în privința acestora. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 8 la 10 ani, conform legii.

Persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

(VIDEO) Noi detalii despre accidentul din sectorul Ciocana

UPDATE // La fața locului oamenii legii au stabilit că șoferul automobilului de marca Toyota ar fi pierdut controlul volanului, iar mașina s-a izbit bordură, ulterior a fost proiectat în pilon, după care din inerție a fost proiectat într-un automobil de marca Audi şi altul de marca Mercedes.

(FOTO) Un bărbat s-a pornit la Londra cu valiza ticsită cu țigări, dar polițiștii de frontieră i-au stricat planurile pe Aeroport

Un zbor spre Londra s-a transformat într-o situație neprevăzută pentru un pasager de 42 de ani, după ce polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroportul Internațional Chișinău”, în conlucrare cu funcționarii vamali, au descoperit în bagajul acestuia o cantitate de produse din tutun nedeclarate.