Șase case proaspăt construite vor fi dărâmate după ce un adolescent le-a distrus pereții cu o basculantă furată
Șase locuințe sociale nou construite, avariate după ce un adolescent a intrat în ele cu o basculantă JCB furată, urmează să fie demolate, potrivit tabloidului britanic Daily Mail.
Băiatul de 16 ani, al cărui nume nu poate fi făcut public din cauza vârstei, a provocat pagube de mii de euro după ce, în aprilie, a pornit într-un acces de vandalism „complet lipsit de sens” în cartierul Hurworth Moor, de pe Neasham Road din Darlington.
Blocul de locuințe abia construit a ajuns să arate ca un șantier de demolare, pentru că vehiculul furat și folosit acolo a lăsat găuri uriașe în pereți, ferestre și uși.
Inginerii construcției au informat acum autoritățile că șase dintre cele șapte case lovite au fost avariate iremediabil și trebuie demolate, dar vor fi reconstruite.
Poliția a deschis o anchetă după ce pe TikTok a apărut o filmare în care se vedeau casele cu pereții distruși și cărămizi împrăștiate pe șantier.
Câteva zile mai târziu, pe 2 mai, băiatul a furat un alt utilaj de pe un șantier din Middleton St. George și a fost arestat de poliție.
A fost inculpat pentru distrugere de bunuri, conducere fără asigurare, conducere fără permis corespunzător și două capete de acuzare pentru furtul unui vehicul.
Adolescentul a pledat vinovat pentru toate infracțiunile la Tribunalul pentru minori din Newton Aycliffe și va reveni în fața instanței pentru sentință pe 27 iunie.
„A fost un act de vandalism complet lipsit de rațiune, care a provocat pagube semnificative unor locuințe noi, atât de necesare în Darlington. Băiatul a avut un noroc incredibil că nu s-a rănit pe el sau pe alți oameni nevinovați”, a declarat inspectorul-șef Jim OConnor, din cadrul Poliției din Darlington, după audierea băiatului.
Comportamentul adolescentului este inacceptabil și nu va fi tolerat, a mai spus polițistul.
„O anchetă amănunțită desfășurată de colegii mei din Darlington CID a dus la faptul că băiatul a pledat vinovat de la început. Sper că va folosi timpul rămas până la pronunțarea sentinței pentru a reflecta asupra faptelor sale și asupra dezastrului pe care l-a provocat”, a adăugat ofițerul.
Consilierul Matthew Roche, membru în consiliul local Darlington și responsabil pentru sănătate și locuințe, vorbește de o cheltuială serioasă în acest caz.
„Șantierul de pe Neasham Road face parte dintr-un program ambițios prin care dorim să construim sute de locuințe sociale, extrem de necesare. Sunt în continuare profund afectat de acest act de vandalism. Va fi o cheltuială semnificativă, deși purtăm discuții cu asigurătorii noștri. În plus, va exista o întârziere în finalizarea acestei etape a lucrărilor, ceea ce înseamnă că viitorii chiriași vor trebui să mai aștepte pentru a se muta. Acum că ancheta s-a încheiat, vom efectua o analiză internă”.
Cartierul Neasham Road este un nou ansamblu rezidențial construit de autorități, destinat locuințelor la prețuri accesibile.
Proiectul final va include 150 de locuințe, dintre care unele sunt deja terminate și locuite de familii, iar altele sunt aproape gata. Totuși, incidentul recent ar putea afecta calendarul lucrărilor.
O femeie care locuiește în cartierul Neasham Road a povestit cum a sunat imediat la poliție când a văzut ce părea a fi un adolescent la volanul utilajului JCB.
„Am văzut excavatorul în spatele casei noastre. Era chiar lângă gardurile din spate, am crezut că o să vină peste noi. Din fericire, nu a făcut-o. Mă uitam la televizor și l-am văzut prin fereastră, și mi s-a părut ciudat că muncitorii sunt pe acolo la ora aia din noapte”, spune femeia.
Sursa: libertatea.ro
Moldoveancă din Italia, condamnată pentru hărțuirea unei doctorițe. Susținea că i-au fost furate ovocitele și copiii născuți din ele erau ai săi
O femeie de 34 de ani, originară din Republica Moldova, a fost condamnată în Italia la un an și două luni de închisoare pentru hărțuirea unei cunoscute doctorițe și a soțului acesteia. Inculpata susținea pe rețelele sociale că i-ar fi fost prelevate ilegal ovocite și alte materiale biologice, folosite apoi pentru nașterea unor copii pe care îi considera ai săi.
Atac armat lângă Paris, unde un bărbat a tras în rafală din mașină. O persoană a murit, iar alte patru, printre care și o fetiță de 12 ani, au fost rănite
Un atac armat a avut loc vineri dimineața, 23 octombrie, în Trappes, o suburbie a Parisului, unde un individ a deschis focul la întâmplare dintr-o mașină aflată în mișcare. Incidentul, descris de autorități ca fiind unul dintre cele mai grave din ultima perioadă, s-a soldat cu un mort și patru răniți, printre care și o fetiță de 12 ani. Atacatorul, care folosea o armă automată, a fost reținut de forțele de ordine la scurt timp după comiterea faptelor, relatează publicația franceză „Le Figaro".
Kremlinul anunţă negocieri directe cu Ucraina, mediate de SUA, la începutul lui noiembrie, la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite
Negocieri directe între Rusia şi Ucraina, mediate de către Statele Unite, sunt ”prevăzute” în noiembrie la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite (EAU), anunţă vineri un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP.