Catedrala Sfânta Sofia din Kiev, avariată în urma unui atac rusesc

Un atac rusesc desfășurat în timpul nopții a avariat Catedrala Sfânta Sofia din centrul istoric al Kievului, unul dintre cele mai importante monumente ale Ucrainei, înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO, a declarat marți ministrul ucrainean al Culturii, informează Reuters.

publicat de Veronica Ciortan
marți, 10 iunie 2025, 18:47
Catedrala Sfânta Sofia din Kiev, avariată în urma unui atac rusesc

'Noaptea trecută, inamicul a lovit din nou chiar în inima identității noastre', a scris Mykola Tochytckyi pe Facebook, numind catedrala din secolul al XI-lea 'sufletul întregii Ucraine'.

'Catedrala Sfânta Sofia din Kiev, un sanctuar care a supraviețuit secolelor și care simbolizează nașterea statalității noastre, a fost avariată', a adăugat el.

El a precizat că o undă de șoc a deteriorat cornișa de pe absida principală a monumentului. Fragmente de tencuială albă s-au prăbușit la pământ, iar într-o porțiune a cornișei se putea observa o spărtură, potrivit imaginilor filmate de Reuters la fața locului.

Este pentru prima dată de la începutul războiului când catedrala suferă pagube, a declarat pentru presă Vadym Kyrylenko, director general adjunct al sitului, însă dronele rusești care zboară aproape de sol reprezintă o amenințare constantă în contextul atacurilor aeriene continue asupra capitalei.

'După cum spun agenții noștri de pază, uneori (dronele) aproape ating crucile de pe turnul clopotniței, la 76 de metri deasupra solului', a precizat el.

Catedrala a fost inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1990 datorită importanței sale arhitecturale.

Kyrylenko a menționat că nu s-au înregistrat daune importante, dar că situl, cu o vechime de aproape o mie de ani, va fi inspectat de un institut specializat și restaurat.

La peste un an după invazia rusă din februarie 2022, Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a înscris Catedrala Sfânta Sofia pe lista Patrimoniului Mondial în Pericol, din cauza riscului reprezentat de ofensiva rusă.

UNESCO a avertizat că situl este vulnerabil și la unde de șoc.

Sursa: agerpres.ro

Moldoveancă din Italia, condamnată pentru hărțuirea unei doctorițe. Susținea că i-au fost furate ovocitele și copiii născuți din ele erau ai săi

O femeie de 34 de ani, originară din Republica Moldova, a fost condamnată în Italia la un an și două luni de închisoare pentru hărțuirea unei cunoscute doctorițe și a soțului acesteia. Inculpata susținea pe rețelele sociale că i-ar fi fost prelevate ilegal ovocite și alte materiale biologice, folosite apoi pentru nașterea unor copii pe care îi considera ai săi.

Atac armat lângă Paris, unde un bărbat a tras în rafală din mașină. O persoană a murit, iar alte patru, printre care și o fetiță de 12 ani, au fost rănite

Un atac armat a avut loc vineri dimineața, 23 octombrie, în Trappes, o suburbie a Parisului, unde un individ a deschis focul la întâmplare dintr-o mașină aflată în mișcare. Incidentul, descris de autorități ca fiind unul dintre cele mai grave din ultima perioadă, s-a soldat cu un mort și patru răniți, printre care și o fetiță de 12 ani. Atacatorul, care folosea o armă automată, a fost reținut de forțele de ordine la scurt timp după comiterea faptelor, relatează publicația franceză „Le Figaro".