(VIDEO) Șefa PA, Veronica Drăgălin, luată peste picior de speakerul Parlamentului, Igor Grosu: „ Alte instituții livrează, nu îi încurcă timpul de afară, fauna, flora, păsărelele
Ideea comasării Procuraturii Anticorupție (PA) cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a apărut încă în luna noiembrie 2024, la una dintre ședințele Consiliului Suprem de Securitate (CSS), a recunoscut președintele Parlamentului, Igor Grosu. Speakerul susține că, prin această inițiativă, se dorește crearea unei instituții mai eficiente în combaterea corupției din țară.
Întrebat dacă se încearcă eliberarea din funcție a Veronicăi Dragalin, speakerul a făcut haz pe seama acestei situații.
„În procesul de combatere a corupției, apărării statului, integrității statului, atentatului la securitatea națională, nu vorbim de persoane și indivizi, vorbim de instituții care trebuie să își facă meseria. Cu tot respectul față de unii conducători de instituții, chiar dacă ei se consideră importanți, eu mă uit la instituții. Sunt instituții care au livrat și livrează în continuare și nu îi încurcă timpul de afară, fauna, flora, nu îi încurcă păsărelele. Ca exemplu, SIS-ul, CNA-ul, IGP-ul, vă mai dau un exemplu, INI-ul. Nu este vorba de confortul meu psihologic. Noi am avut alegerile și alegerile sunt momentul adevărului”, a declarat Grosu, citat de Realitatea.MD.
Amintim că, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru a anunțat că Procuratura Anticorupție (PA) ar putea să fuzioneze cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). În replică, Veronica Dragalin a anunțat că se opune. Șeful de la PCCOCS, Victor Furtună, nu a răspuns la apelurile redacției noastre pentru o reacție.
(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția
Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.
Fosta soție a șefului comunicării PCCOCS a solicitat ordin de protecție, Emil Gaitur - fără brățară electronică
Fosta soție a șefului serviciului de presă al PCCOCS, Emil Gaitur, a solicitat un ordin de protecție. Instanța a dispus monitorizarea electronică, dar aceasta nu ar fi fost aplicată.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.