Legislația Republicii Moldova trasează o linie clară între promisiunea electorală legală, considerată o formă de agitație electorală, și promisiunea ilicită, care constituie corupție electorală. Conform art. art. 181¹ din Codul penal, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri, servicii ori alte foloase în scopul determinării unui alegător să își exercite sau să nu își exercite drepturile electorale reprezintă o infracțiune. Aceasta se pedepsește cu închisoare de la doi la șase ani, cu amendă de până la 400 de mii de lei și cu interdicția de a ocupa anumite funcții publice, transmite Promo -LEX.

Plenul Curții Supreme de Justiție a explicat și mai clar ce înseamnă promisiunea ilicită. Aceasta poate fi verbală, scrisă, implicită, chiar aluzivă, și nu contează dacă o este acceptată sau nu. Simpla intenție și transmiterea mesajului în scopul influențării votului sunt suficiente pentru a trece linia de la legal la ilegal. Explicația Curții Supreme de Justiție vizează faptele de corupere activă, atunci când se face o promisiune ilicită de a oferi anumite foloase necuvenite.

De cealaltă parte, art. 47¹ din Codul contravențional sancționează și comportamentul alegătorului care acceptă asemenea foloase sau promisiuni, chiar dacă acestea nu se materializează. Amenzile prevăzute pentru alegătorii care acceptă promisiunile și foloasele ilegale sunt considerabili de mari: de la 25.000 până la 37.500 de lei. Totuși, în cazul în care alegătorul conștientizează fapta sa ilegală și o raportează a poliție, acesta poate fi exonerat de sancțiune.

Când promisiunea trece de linia roșie?

O promisiune electorală ilegală implică, în esență, oferirea sau promisiunea de avantaje materiale în schimbul votului. Ea are, de obicei, un caracter ascuns și este făcută în cerc restrâns, nu în spațiul public. Îndeplinirea sa este condiționată de modul în care persoana votează și poate fi însoțită de practici de control al votului, precum fotografierea buletinului de vot.

De regulă, promisiunea este realizată imediat sau în apropierea zilei scrutinului, cu resurse financiare de proveniență ilicită și prin metode necontrolate de stat. Beneficiul este strict personal și, de cele mai multe ori, unic. În aceste cazuri, atât cel care face promisiunea, cât și cel care o acceptă, riscă sancțiuni legale. Mai mult, potrivit Codului electoral, concurenții electorali care se aventurează să facă promisiuni sau să ofere foloase ilegale riscă sancțiuni severe, inclusiv anularea înregistrării, ceea ce le poate compromite întreaga participare în competiția electorală.

Pe de altă parte, promisiunea electorală legală face parte din programul electoral oficial al concurentului electoral și este comunicată public. Realizarea sa depinde de obținerea unui număr suficient de mandate și de includerea măsurilor promise în bugetul de stat. Avantajele vizate sunt de natură colectivă, se adresează unei categorii mai largi de persoane, iar sursele de finanțare sunt legale, provenind din fonduri publice. Transmiterea beneficiilor se face prin instituții oficiale, precum Guvernul, CNAS sau primării, fără a exista un control asupra votului exprimat. În aceste situații, promisiunea are, de obicei, un termen de realizare mai lung și nu implică niciun risc de natură juridică pentru concurent sau alegător.

Cum recunoști promisiunile populiste?

Multe promisiuni electorale sunt legale, dar pot fi populiste, adică formulate doar pentru a atrage voturi, fără o bază reală de implementare. Ele creează așteptări mari, însă de cele mai multe ori rămân nerealizate. Pe lângă faptul că alegătorii trebuie să fie atenți să facă diferența între promisiunile legale și cele ilegale, trebuie să știe să facă diferența dintre promisiunile populiste și cele reale. Cele din urmă reprezintă o formă a libertății de exprimare a concurenților electorali, care au dreptul să-și exprime viziunile și să facă promisiuni atractive, dar alegătorii trebuie să fie capabili să le analizeze critic și să distingă între retorica populistă și angajamentele realiste.

Pentru a face diferența între o promisiune populistă și una care poate fi implementată, atunci când apare o astfel de promisiune, cetățenii ar trebui să își pună câteva întrebări simple: „De unde vor fi alocați banii?”, „Există planuri concrete pentru a atinge scopul propus?” sau „Cât timp va dura realizarea măsurii?” Răspunsurile la aceste întrebări pot arăta dacă există surse clare de finanțare sau e doar o declarație frumoasă, dacă este o măsură realistă pe termen scurt sau una care ar putea fi aplicată abia peste câțiva ani și dacă este în beneficiul întregii societăți sau doar al unui grup restrâns.

Un exemplu ipotetic de promisiune populistă ar fi: „Majorarea imediată a tuturor pensiilor și salariilor cu 50% după alegeri”.  De ce este populistă? Sună atractiv pentru un număr mare de cetățeni, dar nu explică de unde vor fi luați banii, dacă există resurse bugetare suficiente sau cum ar putea fi sustenabilă pe termen lung.

Astfel, diferența fundamentală constă în natura și condiționarea promisiunii. Atunci când există un schimb direct între vot și avantaje materiale imediate, ascunse de opinia publică și finanțate ilegal, vorbim despre corupție electorală. În cazul unor promisiuni legale, acestea sunt publice, colective și realizabile doar prin mijloace legale după accederea la putere. Chiar dacă unele promisiuni electorale pot fi exagerate, populiste sau greu de realizat, ele nu încalcă legea atât timp cât nu oferă un avantaj direct și imediat în schimbul votului. Corupția electorală însă lovește direct în esența votului liber. Acest fenomen transformă votul într-o marfă de schimb, iar cetățeanul devine doar un pion într-o tranzacție murdară.

Materialul este elaborat în cadrul Misiunii de observare a alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. Misiunea este susținută financiar de Suedia, Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Uniunea Europeană, Ambasada Franței și Consiliul Europei, sub egida Coaliției civice pentru Alegeri Libere și Corecte.