Un elev de 15 ani a înjunghiat mortal o asistentă școlară care îi verifica rucsacul. „Victima unui val de violenţă fără sens”
O angajată a unei școli gimnaziale din Franța a fost înjunghiată mortal, marți, în timpul unui control de rucsacuri, la o unitate de învățământ din Nogent, în estul țării, a anunțat jandarmeria națională. Atacul a fost comis de un elev în vârstă de 15 ani, care a fost imediat reținut de forțele de ordine, relatează agenția AFP și France24.
Asistenta școlară a fost înjunghiată de mai multe ori
Adolescentul este audiat la sediul jandarmeriei din Nogent, potrivit informațiilor transmise de prefectura Haute-Marne.
Incidentul a avut loc în fața școlii Françoise Dolto, chiar în momentul în care personalul efectua verificarea genților elevilor. În timpul intervenției, un ofițer de poliție care participa la control a fost rănit ușor.
Președintele Emmanuel Macron a condamnat ferm atacul, vorbind despre un „val de violență fără sens”.
„În timp ce ea ne veghea copiii la Nogent, o asistentă şcolară şi-a pierdut viaţa, victima unui val de violenţă fără sens. Națiunea este în doliu, iar autoritățile sunt mobilizate pentru combaterea criminalității”, a scris Emmanuel Macron pe platforma X.
Atacatorul nu avea antecedente penale
Ministrul Educației, Élisabeth Borne, s-a deplasat la fața locului pentru a oferi sprijin comunității școlare. Ea a lăudat intervenția promptă a celor care au reușit să-l oprească pe atacator și să protejeze restul elevilor și personalului.
Suspectul, elev al școlii, nu avea antecedente penale. Victima, o asistentă școlară în vârstă de 31 de ani, a fost atacată cu mai multe lovituri de cuțit chiar la începerea cursurilor.
Elisabeth Allain-Moreno, secretar general al sindicatului SE-UNSA, a declarat că femeia „își făcea doar datoria întâmpinând elevii” și a vorbit despre „o durere imensă”. Ea a subliniat că incidentul arată importanța prevenirii, în condițiile în care „niciun loc nu poate fi complet sigur”.
Jean-Rémi Girard, liderul Uniunii Naționale a Școlilor Secundare, a remarcat că este imposibil ca vigilența să fie totală în permanență: „Nu putem presupune că fiecare elev este o amenințare, altfel nu ne-am mai putea desfășura activitatea”.
Autoritățile franceze au demarat controale în jurul unităților de învățământ
Marine Le Pen, lidera formațiunii de extremă dreapta, a criticat ceea ce a numit „banalizarea violenței extreme” și a cerut măsuri politice ferme pentru combaterea delincvenței juvenile: „Nu trece o săptămână fără o tragedie într-o școală. Poporul francez s-a săturat”.
Incidentul vine în contextul în care, din luna martie, autoritățile franceze au început controale aleatorii în jurul unităților de învățământ, în căutarea armelor albe.
În aprilie, după un atac mortal comis într-o școală din Nantes, Ministerul Educației anunța confiscarea a 94 de cuțite în urma a aproape o mie de percheziții.
În urma atacului de la Nogent, premierul François Bayrou a cerut intensificarea controalelor în școli și în zonele adiacente.
Sursa: libertatea.ro
Moldoveancă din Italia, condamnată pentru hărțuirea unei doctorițe. Susținea că i-au fost furate ovocitele și copiii născuți din ele erau ai săi
O femeie de 34 de ani, originară din Republica Moldova, a fost condamnată în Italia la un an și două luni de închisoare pentru hărțuirea unei cunoscute doctorițe și a soțului acesteia. Inculpata susținea pe rețelele sociale că i-ar fi fost prelevate ilegal ovocite și alte materiale biologice, folosite apoi pentru nașterea unor copii pe care îi considera ai săi.
Atac armat lângă Paris, unde un bărbat a tras în rafală din mașină. O persoană a murit, iar alte patru, printre care și o fetiță de 12 ani, au fost rănite
Un atac armat a avut loc vineri dimineața, 23 octombrie, în Trappes, o suburbie a Parisului, unde un individ a deschis focul la întâmplare dintr-o mașină aflată în mișcare. Incidentul, descris de autorități ca fiind unul dintre cele mai grave din ultima perioadă, s-a soldat cu un mort și patru răniți, printre care și o fetiță de 12 ani. Atacatorul, care folosea o armă automată, a fost reținut de forțele de ordine la scurt timp după comiterea faptelor, relatează publicația franceză „Le Figaro".
Kremlinul anunţă negocieri directe cu Ucraina, mediate de SUA, la începutul lui noiembrie, la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite
Negocieri directe între Rusia şi Ucraina, mediate de către Statele Unite, sunt ”prevăzute” în noiembrie la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite (EAU), anunţă vineri un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP.