Criză de cadre didactice în R.Moldova. 7000 de profesori sunt lipsă în școli
Lipsă de cadre didactice în sistemul de învățământ din țară. Potrivit Ministerului Educației, în prezent, nu ajung 7000 de profesori. Pentru a acoperi acest gol, unele cadre didactice au ales să se recalifice, pentru a putea preda și alte discipline.
Cursurile de formare continuă, recalificarea gratuită, dublarea burselor pedagogice și angajarea unor mentori pentru a-i susține pe tinerii profesori în primii ani de activitate, sunt câteva dintre acțiunile concrete pe care le ia Ministerul pentru a remedia situația, a afirmat în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova, secretara de stat a instituției, Valentina Olaru.
În prezent, statul oferă tinerilor specialiști o subvenție de 200 de mii de lei, pe parcursul primilor cinci ani de muncă.
„Sunt niște programe care vin în ajutorul întregului colectiv didactic din instituții. Echipa managerială împreună cu profesorii identifică care sunt acele domenii de formare de care ei au nevoie și formatorii se deplasează către ei, nu ei ies din școală. O vor face etapizat câteva zile în fiecare lună”, a relatat Valentina Olaru.
Cea mai mare lipsă de profesori este atestată în mediul rural, în special, la fizică și matematică, menționează directoarea Gimnaziului „Ștefan cel Mare” din satul Bravicea, raionul Călărași, Elena Godovaniuc. Ea afirmă că instituția a reușit să atragă cadre tinere, iar profesorii cu experiență le-au ghidat pentru a se integra mai eficient în profesie.
„Noi nu avem un deficit mare. În primul rând, încercăm să acoperim apelând la cadre didactice din satele vecine. Dacă este vorba de educație plastică sau muzicală unde sunt puține ore, un profesor poate să cumuleze. Mai problematic este la disciplina fizica și ca să găsești un profesor pentru această disciplină sau matematică este mai dificil”, a spus Elena Godovaniuc.
Anul trecut, 1200 de cadre didactice din învățământul general și profesional tehnic au participat la cursuri de formare continuă. După finalizarea acestora, profesorii pot preda simultan două materii, ceea ce reprezintă o soluție pentru acoperirea deficitului de cadre pedagogice.
Amintim că salariile profesorilor au fost majorate cu până la 15% în funcție de gradul didactic, în pofida faptului că la protestele sindicatelor din educație s-au cerut creșteri de 30 la sută. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a menționat anterior că autoritățile vor identifica, anul acesta, resurse suplimentare în acest scop.
Cel mai bogat deputat din Parlament! Averea depășește bugetul unor sate; apartamente în Dubai și Londra
Deputatul PAS Ilie Ionaș revine în atenția publică după ce fratele său, Gheorghe Ionaș, a fost sancționat de poliție în urma unui conflict cu o femeie produs la 12 iulie. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, oamenii legii au intervenit după un apel la Serviciul 112, iar în urma documentării cazului, bărbatul a fost sancționat pe 15 iulie, în conformitate cu prevederile legale.
Accidentul de pe Cuza Vodă: Femeia care a fost lovită pe trecerea de pietoni a fost dusă la spital
Femeia care a fost lovită de o mașină în această dimineață, 31 iulie, pe bulevardul Cuza Vodă, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Ofițera de presă a Poliției Capitalei, Cristina Talpă, a declarat pentru Realitatea.md că la volanul automobilului de model Opel se afla un bărbat în vârstă de 79 de ani.
Ar fi cerut 50.000 € pentru „soluții favorabile” în dosare penale: Un bărbat, condamnat pentru trafic de influență
Un bărbat a fost condamnat la cinci ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probațiune de trei ani, pentru trafic de influență. Un alt bărbat, fost angajat al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, căruia i se incrimina un episod de trafic de influență, a fost achitat, instanța motivând că fapta imputată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.