Crimă șocantă: Rămășițele unui cadavru, descoperite într-o fântână
Părțile unui cadavru au fost găsite într-o fântână, în stânga Nistrului. Cazul tragic a avut loc în raionul Rîbnița din regiunea trasnistreană.
Responsabilii din domeniul economic au făcut descoperirea macabră și au alertat forțele de ordine. Anchetatorii au discutat cu mai mulți localnici și au stabilit să un bărbat nu a fost văzut de mai mult timp de vecini, scrie nordinfo.md.
Ulterior, a fost identificată concubina lui. Femeia a recunoscut că l-a ucis și a aruncat în fântână o parte dintre părțile cadavrului, iar alte fragmente le-a păstrat în frigider, conform presei din regiune.
Conform presei din regiune, femeia ar fi îndemnat victima să consume băuturi alcoolice, în speranța că va semna actele de donație pentru locuința pe care o deține. După ce nu i-a reușit, individa și-a ucis concubinul, apoi a căutat pe internet informații despre cum poate scăpa de cadavru. Pentru crima comisă, femeia a fost condamnată la 25 de ani de pușcărie.
Start construcției Centrului chinologic al Poliției de Frontieră, cu sprijinul Republicii Federale Germania
Ieri, 4 noiembrie 2026, Poliția de Frontieră a marcat lansarea lucrărilor de construcție a Centrului chinologic, un proiect menit să contribuie la dezvoltarea capacităților instituției și la îmbunătățirea activităților de supraveghere și control al frontierei de stat.
Nereguli depistate de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar la Ministerul Afacerilor Interne
Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a prezentat, la 3 noiembrie curent, în cadrul ședinței Comisiei pentru control al finanțelor publice (CCFP), rezultatele Raportului de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) încheiate la 31 decembrie 2025.
Polițiștii din întreaga țară, instruiți să atragă fonduri europene pentru modernizarea Poliției
În premieră, polițiștii din întreaga țară vor avea oportunitatea de a aplica la proiecte europene și de a atrage fonduri pentru dezvoltarea și modernizarea instituției în care activează.