Șef din cadrul SRL „Chișinău-Gaz”, trimis pe banca acuzaților pentru luare de mită

Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a unui șef de secție din cadrul SRL „Chișinău-Gaz”, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de luare de mită (art. 333 alin. (1) din Codul penal).

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 9 iunie 2023, 14:11
SRL „Chișinău-Gaz”

Urmărirea penală a fost pornită în luna mai 2023, de către Centrul Național Anticorupție în baza unui denunț.

Potrivit denunțătorului și rezultatelor efectuării urmăririi penale, s-a stabilit că, învinuitul, în luna mai curent, a pretins și primit, de la un locuitor al mun. Chișinău, mijloace bănești în sumă de 5 000 euro, pentru a nu îndeplini acțiuni în exercițiul funcției sale, de constatare și documentare a consumului de gaze naturale prin conectarea neautorizată la rețeaua de gaze naturale. Acest fapt fiind denunțat la linia verde a CNA de către consumator.

Învinuitul și-a recunoscut vina în integral, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea comisă legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 67 500 la 167 500 lei sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Dosarul „Frauda bancară”, în apel: apărarea lui Plahotniuc a depus 41 de cereri

Apărarea lui Vlad Plahotniuc a formulat 41 de cereri și demersuri în cadrul examinării în apel a dosarului „Frauda bancară”. În cadrul ședinței de joi, părțile și-au prezentat cererile, iar următoarea ședință, pentru continuarea cercetării judecătorești, a fost stabilită pentru 12 octombrie. Vlad Plahotniuc a participat la ședință în format online.

O cauză privind dreptul la un proces echitabil, radiată de CEDO după redeschiderea procedurii în Moldova, chiar dacă soluția CSJ a rămas nefavorabilă reclamantelor

CEDO a pronunțat decizia în cauza Avînt S.A. și Danrem-Trans S.R.L. v. Republica Moldova. În fața Curții, societățile reclamante A. și D. au susținut, în temeiul Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că nu au putut să-și prezinte în mod corespunzător argumentele în fața Curții Supreme de Justiție, deoarece nu cunoscuseră despre cererea de recurs formulată de către partea adversă și nu li se oferiseră posibilitatea de a o comenta.