(VIDEO) Zece morți într-un atac armat la o școală din Graz, Austria. Autorul, un fost elev al școlii, găsit mort în toaletă
Mai multe persoane au murit în urma unui atac cu arma care a avut loc marți, 10 iunie, într-o școală din orașul austriac Graz. Autorul, care ar fi un fost elev al unității de învățământ, a fost găsit mort într-o toaletă.
Bilanțul victimelor a crescut la zece morți, iar „spitalul este plin” de răniți, potrivit presei austriece. De asemenea, atacatorul ar fi folosit mai multe arme.
Atacul a avut loc la o școală din districtul Lend, cu puțin înainte de ora 10. Între timp, cinci decese au fost deja confirmate, potrivit sursei citate, notează publicația Kronen Zeitung, care vorbește de „o operațiune la scară largă” a poliției.
Numeroase unități ale poliției și ale unității speciale Cobra au intervenit la locul incidentului.
Clădirea este atent cercetată.
S-au auzit împușcături în școală, a spus directorul, iar apoi a fost declanșată alarma. Se pare că făptașul a tras focuri de armă în două clase.
Autorul atacului s-ar fi sinucis
Suspectul a fost găsit mort într-una dintre toaletele școlii.
Kronen Zeitung a vorbit cu soțul unei profesoare ascunse în clasă cu elevii ei, care a afirmat că auzit mai multe focuri de armă.
Părinții afectați ai elevilor care au reușit să scape au acum voie să se alăture copiilor lor. Elevii răniți sunt îngrijiți în apropiere de Helmut-List-Halle, mai notează sursa citată.
Printre victimele atacului de marți se numără elevi și profesori, potrivit Reuters.
Atacul a avut loc cu puțin timp înainte de cea de-a zecea comemorare a unui incident similar comis în Graz pe 20 iunie 2015, soldat cu trei morți.
Amintim că un atac violent a avut loc pe 20 mai, la o școală din Finlanda, trei elevi fiind înjunghiați.
În decembrie 2024, mai multe focuri de armă au fost trase la o școală din Madison, Wisconsin, SUA, într-un atac soldat cu cinci morți.
Sursa: adevărul.ro
Moldoveancă din Italia, condamnată pentru hărțuirea unei doctorițe. Susținea că i-au fost furate ovocitele și copiii născuți din ele erau ai săi
O femeie de 34 de ani, originară din Republica Moldova, a fost condamnată în Italia la un an și două luni de închisoare pentru hărțuirea unei cunoscute doctorițe și a soțului acesteia. Inculpata susținea pe rețelele sociale că i-ar fi fost prelevate ilegal ovocite și alte materiale biologice, folosite apoi pentru nașterea unor copii pe care îi considera ai săi.
Atac armat lângă Paris, unde un bărbat a tras în rafală din mașină. O persoană a murit, iar alte patru, printre care și o fetiță de 12 ani, au fost rănite
Un atac armat a avut loc vineri dimineața, 23 octombrie, în Trappes, o suburbie a Parisului, unde un individ a deschis focul la întâmplare dintr-o mașină aflată în mișcare. Incidentul, descris de autorități ca fiind unul dintre cele mai grave din ultima perioadă, s-a soldat cu un mort și patru răniți, printre care și o fetiță de 12 ani. Atacatorul, care folosea o armă automată, a fost reținut de forțele de ordine la scurt timp după comiterea faptelor, relatează publicația franceză „Le Figaro".
Kremlinul anunţă negocieri directe cu Ucraina, mediate de SUA, la începutul lui noiembrie, la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite
Negocieri directe între Rusia şi Ucraina, mediate de către Statele Unite, sunt ”prevăzute” în noiembrie la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite (EAU), anunţă vineri un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP.