Gazprom negociază cu Serbia termenii unui nou contract de furnizare de gaze

Grupul rus Gazprom negociază în prezent termenii pentru un nou contract de furnizare de gaze către Serbia, a anunțat luni vicepremierul rus Alexander Novak, transmite Itar TASS.

publicat de Veronica Ciortan
luni, 19 mai 2025, 20:43
Gazprom negociază cu Serbia termenii unui nou contract de furnizare de gaze

'Acest lucru a fost discutat și la întâlnirea cu (președintele sârb) Alexander Vucic la nivel prezidențial, unde au fost transmise instrucțiunile adecvate', a declarat Novak la o întâlnire cu presa.

Președintele Serbiei a discutat subiectul unui nou acord privind furnizarea de gaze cu omologul său rus, Vladimir Putin, în timpul vizitei sale la Moscova, pe 9 mai, unde a participat și la parada militară care comemorează cea de-a 80-a aniversare a Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial. Cu această ocazie, Vucic a declarat că aprovizionarea cu resurse energetice rusești este de maximă importanță pentru Belgrad și și-a exprimat speranța că aprovizionarea va continua în termeni favorabili.

La rândul său, directorul companiei de gaze Srbijagas, Dusan Bajatovic, a declarat recent că Belgradul dorește să semneze un nou contract pentru furnizarea de gaze rusești pe o perioadă de 10 ani, lucru care ar putea fi încheiat până la sfârșitul acestui an.

După ce Gazprom și-a pierdut majoritatea veniturilor din exporturile de gaze către Uniunea Europeană din cauza sancțiunilor impuse după începerea războiului din Ucraina în 2022, gigantul rus a fost nevoit să se reorienteze către piața internă și China, însă vânzările de gaze către vecinul său asiatic nu compensează pe deplin pierderile înregistrate după debutul invaziei rusești în Ucraina, și cu atât mai puțin campania neprofitabilă de gazificare a Rusiei.

Sursa: agerpres.ro

700.000 de euro, reținuți de vameși în ianuarie, au dispărut dintr-o încăpere a Autorității Vamale Române

Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro de la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. Banii au fost reținuți în ianuarie de la o persoană sosită din Dubai, iar în momentul în care urmau să fie restituiți, autoritățile au descoperit în sacul în care erau păstrați doar o bancnotă și coli de hârtie.

Serbia, într-o nouă eră. După înfrângerea lui Vucic, alegătorii aşteaptă să afle cum vor guverna liderii susţinuţi de studenţi. Aceştia se confruntă cu o serie de provocări dificile. Atmosferă sumbră la Moscova, care pierde un aliat

Serbia s-a trezit luni într-o nouă eră, după ce o mişcare de protest susţinută de studenţi l-a înlăturat de la putere pe liderul de lungă durată Aleksandar Vucic, în urma unei victorii electorale zdrobitoare şi istorice care a stârnit o adevărată sărbătoare la nivel naţional, deşi puţini au idee despre modul în care aceştia vor putea guverna.