(VIDEO) Un pilot de 23 de ani s-a aruncat din avion fără parașută
Un pilot, în vârstă de doar 23 de ani, s-a aruncat fără parașută din avion, într-un gest șocant, după ce a avariat trenul de aterizare al avionului.
O anchetă a fost declanșată după incidentul în care Charles Hew Crooks a sărit dintr-un avion în timp ce era copilot, în timpul unui zbor spre Carolina de Nord, în iulie 2022, scrie Unilad.
Avionul, un CASA CN-212 Aviocar cu două motoare, transporta parașutiști când a „căzut brusc”.
Potrivit unui raport emis de Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor (NTSB), trenul de aterizare al aeronavei a lovit pista în urma acestei manevre. NTSB a publicat un raport preliminar privind moartea lui Crooks.
Charles Hew Crooks, în vârstă de 23 de ani, nu avea parașută, iar corpul său a fost găsit în curtea unei case din localitatea Fuquay-Varina.
Într-o înregistrare audio, copilotul lui Crooks poate fi auzit spunând: „Am pierdut roata din dreapta. Dorim să ne îndreptăm spre Raleigh și să aterizăm acolo”, chiar înainte ca Crooks să sară.
Copilotul a depus mărturie că ultimele cuvinte ale lui Crooks înainte să sară din avion au fost: „Îmi pare rău”. Raportul preliminar a menționat că Crooks a devenit „vizibil afectat” la 20 de minute după ce avariase trenul de aterizare al avionului.
Pilotul comandant a adăugat că Crooks a spus că i se face rău și că are nevoie de aer, a coborât rampa avionului, apoi a fugit și a sărit.
După gestul lui Crooks, a fost făcută publică o înregistrare în care pilotul relatează situația bizară.
Acesta poate fi auzit spunând: „Copilotul meu tocmai a sărit din spatele avionului.”
Replica dispecerului este, uluită: „Ce anume a făcut?”, moment în care pilotul își repetă mesajul.
Urmează o pauză, apoi operatorul întreabă: „Deci nu mai aveți copilot, domnule?”
„Nu, tocmai a sărit din spatele avionului.”
După o altă pauză, pilotul întreabă: „Doriți să survolez zona de unde a sărit?”
Operatorul spune să continue zborul, apoi întreabă: „Aveți nevoie de altceva?”
Pilotul răspunde: „Nu, omul ăsta chiar a sărit din avion fără parașută.”
În timp ce copilotul susținea că gestul lui Crooks a fost intenționat, raportul oficial afirmă că există „informații insuficiente pentru a susține această concluzie”.
Laurent Bert-Roussel, un pilot care s-a antrenat cu Crooks în urmă cu câțiva ani, a vorbit pentru postul WRAL și s-a declarat șocat de situație.
„Nu puteam să cred că Charlie ar fi putut decide să sară dintr-un avion, ceea ce practic înseamnă sinucidere”, a spus el.
„Doar din cauza unui incident la bordul aeronavei. În această situație, fiind al doilea la comandă, el practic nu este responsabil din punct de vedere al FAA.”
Sursa: adevărul.ro
700.000 de euro, reținuți de vameși în ianuarie, au dispărut dintr-o încăpere a Autorității Vamale Române
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro de la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. Banii au fost reținuți în ianuarie de la o persoană sosită din Dubai, iar în momentul în care urmau să fie restituiți, autoritățile au descoperit în sacul în care erau păstrați doar o bancnotă și coli de hârtie.
Serbia, într-o nouă eră. După înfrângerea lui Vucic, alegătorii aşteaptă să afle cum vor guverna liderii susţinuţi de studenţi. Aceştia se confruntă cu o serie de provocări dificile. Atmosferă sumbră la Moscova, care pierde un aliat
Serbia s-a trezit luni într-o nouă eră, după ce o mişcare de protest susţinută de studenţi l-a înlăturat de la putere pe liderul de lungă durată Aleksandar Vucic, în urma unei victorii electorale zdrobitoare şi istorice care a stârnit o adevărată sărbătoare la nivel naţional, deşi puţini au idee despre modul în care aceştia vor putea guverna.
Atac ucrainean cu drone în Rusia: cel puțin doi morți și 17 răniți. Un tren de pasageri și mai multe clădiri, avariate
Cel puţin două persoane au fost ucise, iar alte 17 au fost rănite la Voronej, la 500 de kilometri sud de Moscova, într-un atac ucrainean cu dronă, în noaptea de duminică spre luni, anunţă guvernatorul regiunii Aleksandr Gusev, iar peste 70 de drone au fost doborâte, relatează AFP.