Adolescenți sub 15 ani acceptă să ucidă pentru bani, în Suedia. Ei sunt recrutați de pe rețelele sociale și nu au trecut infracțional

Adolescenți sub 15 ani, recrutați pe rețelele de socializare, acceptă să ucidă pentru bani. Este un fenomen care șochează cu atât mai mult regatul scandinav, cu cât mulți dintre aceștia nu aveau până atunci nicio legătură cu crima organizată, scrie ziarul francez Le Monde.

publicat de Veronica Ciortan
vineri, 30 mai 2025, 18:10   149
Adolescenți sub 15 ani acceptă să ucidă pentru bani, în Suedia. Ei sunt recrutați de pe rețelele sociale și nu au trecut infracțional

„Nu luați nicio mamă (…), luați doar bărbați. Tați, frați și pe el. Luați cât de mulți puteți” – potrivit raportului de anchetă consultat de ziar, acest mesaj i-a fost trimis lui Samir (prenumele au fost schimbate), într-o seară târzie, pe 10 august 2024.

Cum au ajuns patru copii de 14 ani să planifice și să organizeze o crimă 

Acesta se îndrepta spre Skurup, o localitate rezidențială din sudul Suediei, unde este suspectat că l-ar fi împușcat mortal pe Gustav Malmquist, 55 de ani, în sufrageria acestuia. 

Cei trei fii ai acestui consilier financiar au scăpat cu viață: cei doi mai tineri, de 16 și 19 ani, tocmai plecaseră din casa tatălui lor spre locuința mamei. Cel mai mare, de 21 de ani, pe capul căruia fusese pus un preț de banda Foxtrot – una dintre cele mai violente din Suedia – se afla în detenție provizorie.

Din 30 aprilie, patru tineri de 15 ani sunt judecați, cu ușile închise, la tribunalul din Malmö, pentru pregătirea și comiterea crimei împotriva tatălui, dar și pentru tentativele de omor asupra fiilor săi. 

În ciuda probelor copleșitoare, ei neagă. Aveau 14 ani în momentul faptei și au fost duși în centre de plasament. Până la 10 august 2024, niciunul nu îl cunoscuse pe victimă sau pe fiii acestuia. Dintre cei patru, doar unul era cunoscut poliției.

Cum au ajuns să planifice și să organizeze o crimă? Potrivit anchetatorilor, cei patru adolescenți fac parte din rândul tinerilor care răspund din ce în ce mai des anunțurilor postate de bande pe rețelele sociale și devin asasini plătiți. 

Ei sunt gata să ucidă sau să plaseze o bombă în schimbul a câteva mii de euro, într-un proces pe care fostul polițist Christoffer Bohman îl numește „radicalizare”. 

Fenomenul, în plină expansiune, este cu atât mai șocant cu cât „criminalitatea, și mai ales cea juvenilă, este în scădere în Suedia”, subliniază Henrik Angerbrandt, anchetator la Consiliul pentru Prevenirea Criminalității. Cu două excepții: încălcările legii privind armele de foc și omuciderile. 

Numărul minorilor sub 15 ani suspectați în cazuri de omor a crescut de la 27 în 2022 la 92 în 2023 și la 141 în 2024. Printre tinerii de 15-17 ani, 91 au fost condamnați pentru omor și tentativă de omor în 2024 – de șapte ori mai mulți decât în 2022.

Cum acționa gruparea Băieți reci ca gheața 

Crima lui Gustav Malmquist a fost coordonată din Osby, o mică localitate rurală cu 13.000 de locuitori, la o oră și jumătate de mers cu mașina de Malmö. 

În iunie 2024, Ali, 14 ani, care a format grupul IKG, de la „iskalla grabbar” („băieții reci ca gheața”), alcătuit din aproximativ 20 de membri, care oferă servicii de plasare de bombe, asasinate sau răpiri, contra cost.

Potrivit poliției, fiul cel mare al victimei ar fi acceptat și el să comită o crimă pentru banda Foxtrot, dar s-a răzgândit. Cei din IKG au fost angajați să-l elimine. 

Pe 8 iunie, Ali a desemnat un tânăr din Malmö să facă o misiune de recunoaștere la Skurup, unde a trimis unul dintre prietenii săi. 

Pe telefoanele celor doi băieți au fost găsite fotografii și filmări ale locuinței victimei. A doua zi, o pușcă automată este livrată la Osby. Pe 10 august, prietenul său Samir ia trenul spre Malmö, apoi un taxi către Skurup. 

Două zile mai târziu, este arestat la Malmö, cu aproximativ 9.000 de euro asupra sa. Pe telefon, anchetatorii găsesc mesaje schimbate cu alți membri ai grupului, pe diverse platforme de chat. 

Ali este arestat pe 14 august. Cu două zile înainte, recrutase un băiat de 13 ani, provenit dintr-o familie originară din Dalecarlia (regiune rurală din centrul Suediei), pentru banda Foxtrot. Acesta a acceptat să comită o crimă la Stockholm, pentru 18.000 de euro.

Faptul că rețelele criminale din Suedia recrutează minori – pentru traficul de droguri – nu este ceva nou. 

„Ceea ce s-a schimbat în ultimul an sau doi este că tineri fără antecedente penale, inclusiv din cartiere rezidențiale, fără probleme speciale, fie că sunt imigranți sau nu, acceptă să ucidă sau să arunce cu o grenadă pentru bani”, explică Stefan Sinteus, fost șef al poliției din Malmö, retras din activitate din 22 mai.

Banda dă anunțuri prin aplicații de mesagerie criptate 

După o carieră de 44 de ani, el spune că este îngrozit de „copii de 11 sau 12 ani, recrutați de infractori în timp ce joacă Fortnite sau Counter-Strike, și care acceptă să transporte un rucsac în schimbul a 10.000 de puncte în joc”. 

Fetele, la rândul lor, „se ocupă de logistică – rezervă camere de hotel sau comandă taxiuri”, adaugă Sinteus. 

Pentru poliție, dificultatea este identificarea acestor tineri care „nu au nicio legătură cu victimele sau cu zona unde sunt comise crimele”. Găștile folosesc aplicații de mesagerie criptate pentru a publica anunțuri. 

În august 2024, poliția suedeză a descoperit un grup de discuții numit „Samurajbarnen” („Copiii samurai”), pe Telegram, cu aproximativ 11.000 de membri, printre care mulți minori dispuși să meargă până în Danemarca pentru a ucide. 

În 2024, poliția daneză a arestat aproximativ 21 de tineri suedezi, recrutați de bande locale și numiți „copii-soldați” de către ministrul danez al Justiției, Peter Hummelgaard.

Israelul, la rândul său, acuză banda Foxtrot că a organizat, pentru Iran, atacuri armate și explozii în apropierea ambasadelor sale din Stockholm și Copenhaga, în 2024 – pentru care au fost arestați mai mulți minori de 15 și 16 ani. 

Pe 29 aprilie, poliția suedeză, care monitorizează internetul, a anunțat că va conduce operațiunea „Grimm”, desfășurată împreună cu Europol și alte șapte țări europene, printre care Franța, cu scopul de a combate recrutarea minorilor de către rețelele criminale. 

Magistrat, consternat: Copiii caută senzații tari 

Procurorul din Stockholm, Lisa dos Santos, se declară consternată de „banalizarea violenței” în rândul tinerilor, într-o țară în care 71% dintre elevii din școala primară au un telefon mobil, iar patru dintre cei mai ascultați zece artiști suedezi pe Spotify, în 2024, aveau legături cu bandele. 

Unii adolescenți pot fi amenințați, „în general, nu sunt forțați”, spune magistrata, care vede în ei „o căutare a senzațiilor tari și o fascinație pentru lumea întunecată”. 

În fața acestor tineri – unii plasați în centre controlate uneori de rețele criminale, din care anual fug aproximativ 3.000 de minori – sistemul judiciar suedez este adesea lipsit de mijloace. 

La începutul lui aprilie, după un atac armat la Uppsala care s-a soldat cu trei morți, dintre care doi minori de 15 și 16 ani, ministrul justiției, Gunnar Strömmer, a anunțat că dorește să autorizeze interceptarea convorbirilor minorilor sub 15 ani. 

Începând cu 1 iulie 2026, tinerii de 15-17 ani vor putea fi încarcerați și în închisori obișnuite. Țara intenționează să tripleze numărul locurilor în penitenciare până în 2033. 

Dar aceste măsuri nu sunt suficiente, potrivit criminologului danez David Sausdal, care consideră că una dintre principalele probleme ale Suediei este că „nu reușește să oprească și să pedepsească actorii principali ai criminalității”. 

El mai deplânge și lipsa de prevenție într-o țară care „s-a confruntat cu o imigrație puternică” în ultimele decenii, în timp ce „și-a privatizat serviciile publice” și „unde segregarea și inegalitățile sociale au crescut vertiginos”. Rețelele criminale recrutează anual aproximativ o mie de noi membri.

Sursa: libertatea.ro

Un aristocrat venețian care a colaborat cu Muzeul Brukenthal, acuzat că a abuzat 135 de femei, pe care le păcălea că face videoclipuri medicale

Alessandro Possati, 42 de ani, membru al înaltei societăți venețiene, cunoscut producător de film și promotor al artei și culturii contemporane, este în arest la domiciliu sub acuzația de abuzuri sexuale, după ce a organizat „un sistem de ademenire a tinerelor”, care credeau că vor face videoclipuri în scop medical, dar, în schimb, erau abuzate într-o clinică ginecologică falsă, relatează Corriere del Veneto și Il Messaggero.