Chris Brown, inculpat pentru vătămare corporală în Regatul Unit, rămâne în detenție până la mijlocul lui iunie
Cântărețul american de R&B Chris Brown, inculpat în Regatul Unit pentru vătămare corporală în urma unui incident petrecut în 2023 într-un club de noapte, va rămâne în detenție până la următoarea audiere, programată la mijlocul lunii iunie, a decis vineri justiția britanică.
Fostul iubit al Rihannei, care s-a confruntat cu numeroase acuzații de violențe în trecut, a fost arestat joi dimineață într-un hotel din Manchester și ulterior inculpat, fiind suspectat de o agresiune într-un club dintr-un cartier select al Londrei în februarie 2023.
Tribunalul din acest oraș din nordul Angliei a decis vineri ca artistul în vârstă de 36 de ani să rămână în detenție până la următoarea înfățișare, pe 13 iunie.
Chris Brown urma să înceapă, pe 8 iunie, un nou turneu mondial, cu spectacole în Țările de Jos și Germania, urmate de circa 10 concerte în Regatul Unit, în lunile iunie și iulie.
Poliția londoneză anunțase anterior, fără a confirma numele cântărețului, că a arestat 'un bărbat de 36 de ani (...) într-un hotel din Manchester, joi 15 mai, la puțin timp după ora 02:00 (01:00 GMT), sub suspiciunea de vătămare corporală gravă'.
Potrivit tabloidului The Sun, care a relatat informația, Chris Brown - cunoscut pentru hiturile 'Run It!' și 'Kiss Kiss' și recompensat cu două Premii Grammy - sosise de puțin timp la Manchester la bordul unui avion privat.
Inculparea sa 'este legată de o agresiune petrecută la 19 februarie 2023 într-un local din Hanover Square', în cartierul select Mayfair din Londra, potrivit poliției britanice.
Conform tabloidului The Sun, Chris Brown este acuzat de producătorul muzical Abe Diaw că l-ar fi atacat în acea noapte în localul Tape. Abe Diaw susține că Brown i-a aruncat cu o sticlă în cap și apoi l-a lovit în timp ce se afla la pământ.
Cântărețul, care și-a început cariera în anii 2000 și a vândut zeci de milioane de discuri în întreaga lume, se afla la acea vreme în turneu în Marea Britanie.
- Trecut violent -
De-a lungul anilor, Chris Brown a fost frecvent implicat în procese în Statele Unite.
În 2009, el a fost condamnat pentru că a lovit-o pe partenera sa de atunci, cântăreața Rihanna, care a fost nevoită să își anuleze participarea la gala Premiilor Grammy din cauza rănilor suferite.
În 2012, artistul a fost implicat într-o altercație într-un club de noapte cu cântărețul de R&B Drake, incident în urma căruia baschetbalistul francez Tony Parker a fost rănit.
Câțiva ani mai târziu, în 2014, Brown a pledat vinovat pentru agresarea unui fan la Washington.
La începutul anului 2025, el a intentat un proces împotriva Warner Bros. Discovery și a altor companii aflate în spatele unui documentar intitulat 'Chris Brown: A History of Violence', care a fost difuzat în octombrie 2024 pe canalul Investigation Discovery. Solistul R&B pretinde despăgubiri de 500 de milioane de dolari.
Sursa: agerpres.ro
700.000 de euro, reținuți de vameși în ianuarie, au dispărut dintr-o încăpere a Autorității Vamale Române
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro de la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. Banii au fost reținuți în ianuarie de la o persoană sosită din Dubai, iar în momentul în care urmau să fie restituiți, autoritățile au descoperit în sacul în care erau păstrați doar o bancnotă și coli de hârtie.
Serbia, într-o nouă eră. După înfrângerea lui Vucic, alegătorii aşteaptă să afle cum vor guverna liderii susţinuţi de studenţi. Aceştia se confruntă cu o serie de provocări dificile. Atmosferă sumbră la Moscova, care pierde un aliat
Serbia s-a trezit luni într-o nouă eră, după ce o mişcare de protest susţinută de studenţi l-a înlăturat de la putere pe liderul de lungă durată Aleksandar Vucic, în urma unei victorii electorale zdrobitoare şi istorice care a stârnit o adevărată sărbătoare la nivel naţional, deşi puţini au idee despre modul în care aceştia vor putea guverna.
Atac ucrainean cu drone în Rusia: cel puțin doi morți și 17 răniți. Un tren de pasageri și mai multe clădiri, avariate
Cel puţin două persoane au fost ucise, iar alte 17 au fost rănite la Voronej, la 500 de kilometri sud de Moscova, într-un atac ucrainean cu dronă, în noaptea de duminică spre luni, anunţă guvernatorul regiunii Aleksandr Gusev, iar peste 70 de drone au fost doborâte, relatează AFP.