Partidul pro-rus Renașterea din Bulgaria instigă la revoltă armată împotriva adoptării euro. „O perversiune morală și sexuală”
Formațiunea bulgară pro-rusă Renașterea a lansat un apel violent către cetățeni, cerându-le să se înarmeze și să iasă în stradă pentru a opri trecerea Bulgariei la moneda euro, planificată pentru 1 ianuarie 2026.
Vineri, lideri ai partidului pro-rus Renașterea din Bulgaria, le-au cerut oamenilor să se înarmeze şi să iasă în stradă, pentru a protesta împotriva adoptării monedei euro, pe care au calificat-o drept o „perversiune morală și sexuală”. De asemenea, s-a afirmat că se va cere sprijinul unor lideri politici internaționali, precum Donald Trump, Viktor Orban și Robert Fico, care să îl ajute să împiedice o „lovitură de stat”, potrivit Novinite.
Apelul a fost lansat vineri, la Palatul Național al Culturii din Sofia, în cadrul unei discuţii cu tema „Cum să salvăm leva”, organizată de partidul pro-rus Renașterea și alți antieuropeni. Evenimentul a avut loc în timp ce Comisia Europeană (CE) se pregătește să publice un raport de convergență la începutul lunii iunie, o etapă decisivă pentru potențiala intrare a Bulgariei în zona euro începând din ianuarie 2026.
Lui Kostadin Kostadinov, liderul partidului Renaşterea, care a cerut ca 100.000 de persoane să participe la proteste în capitala Bulgariei, pe 31 mai, i s-a alăturat Nedyalko Nedyalkov, un alt lider pro-rus şi mai vehement, care a declarat că „poporul are dreptul la revoltă, inclusiv la revolte armate”.
În plus, el a catalogat zona euro drept „o perversiune morală și sexuală” și a acuzat-o pe președinta Parlamentului, Natalia Kiselova, de organizarea unei „lovituri de stat”.
Acuzaţiile sale vin la scurt timp după ce Natalia Kiselova a blocat o propunere de referendum privind data intrării în zona euro, ceea ce l-a determinat şi pe președintele Rumen Radev să își anunțe intenția de a ataca decizia la Curtea Constituțională.
Un astfel de referendum a mai avut loc şi în anul 2024, dar Curtea Constituţională a Bulgariei a anulat rezultatele acestuia.
În replică, fostul parlamentar Strahil Angelov a cerut săptămânal voturi de cenzură împotriva guvernului și a anunțat planuri de a trimite o declarație liderilor mondiali, inclusiv președintelui SUA Donald Trump, premierului ungar Viktor Orban și premierului slovac Robert Fico, pentru a le solicita sprijinul împotriva euro.
Mesaje antieuropene, homofobe şi anti-vaccin
Cei aproximativ 3.000 de participanţi la discuţiile de la Palatul Național al Culturii din Sofia, majoritatea în vârstă, au avut parte de mesaje extremiste antieuropene, homofobe şi anti-vaccin, în timp ce în sală se fluturau steaguri ale Federaţiei Ruse şi se afişau bannere pe care scria „Referendum” și „Nu euro”.
De asemenea, a fost prezentat şi un mesaj video din partea lui Steve Hanke, un economist care a contribuit la organizarea consiliului monetar al Bulgariei în anii 1990, care acum s-a pronunțat împotriva adoptării monedei euro.
După evenimentul NDK de vineri, în întreaga țară au avut loc proteste mai mici împotriva monedei euro. În Sofia, manifestanții au blocat Podul Vulturilor timp de două ore, agitând steaguri și scandând „Demisia!”. În Burgas, protestul a început lângă o benzinărie, dar s-a extins la un blocaj rutier pe bulevardul „Stefan Stambolov”, perturbând traficul. Scene similare au avut loc la Plovdiv, unde cetățenii au mărșăluit prin centrul orașului, solicitând un referendum pentru protejarea monedei naționale, leva. Ei spuneau că leva este „ultimul lucru rămas” pentru independența Bulgariei și afirmau că euro va „șterge istoria”.
Retorica împotriva monedei euro trece, iată, de la avertismente privind inflația la acuzații că politicienii pro-euro dau o lovitură de stat împotriva democrației, potrivit sursei citate. Scopul, susțin vorbitorii, este de a „pedepsi elitele” și de a restabili „democrația adevărată” printr-un referendum, o temă reluată de Steve Hanke în discursul său video, precum și de liderul „Renașterii”, Kostadin Kostadinov, care i-a îndemnat pe susținători să „arate înrobiților puterea poporului”.
Sursa: adevărul.ro
700.000 de euro, reținuți de vameși în ianuarie, au dispărut dintr-o încăpere a Autorității Vamale Române
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro de la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. Banii au fost reținuți în ianuarie de la o persoană sosită din Dubai, iar în momentul în care urmau să fie restituiți, autoritățile au descoperit în sacul în care erau păstrați doar o bancnotă și coli de hârtie.
Serbia, într-o nouă eră. După înfrângerea lui Vucic, alegătorii aşteaptă să afle cum vor guverna liderii susţinuţi de studenţi. Aceştia se confruntă cu o serie de provocări dificile. Atmosferă sumbră la Moscova, care pierde un aliat
Serbia s-a trezit luni într-o nouă eră, după ce o mişcare de protest susţinută de studenţi l-a înlăturat de la putere pe liderul de lungă durată Aleksandar Vucic, în urma unei victorii electorale zdrobitoare şi istorice care a stârnit o adevărată sărbătoare la nivel naţional, deşi puţini au idee despre modul în care aceştia vor putea guverna.
Atac ucrainean cu drone în Rusia: cel puțin doi morți și 17 răniți. Un tren de pasageri și mai multe clădiri, avariate
Cel puţin două persoane au fost ucise, iar alte 17 au fost rănite la Voronej, la 500 de kilometri sud de Moscova, într-un atac ucrainean cu dronă, în noaptea de duminică spre luni, anunţă guvernatorul regiunii Aleksandr Gusev, iar peste 70 de drone au fost doborâte, relatează AFP.