Presa independentă rusă a identificat peste 109.000 de militari ruși uciși până acum în Ucraina

Peste 109.000 de militari ruși uciși în Ucraina au fost până acum identificați în cadrul unei investigații de presă realizate de publicația independentă rusă Mediazona, în colaborare cu BBC Rusia și o echipă de voluntari. Lista militarilor ruși care au murit în Ucraina a fost realizată exclusiv în urma analizării datelor din surse publice - postări ale membrilor familiilor celor decedați, știri publicate în presa locală, comunicate ale autorităților locale etc.

publicat de Veronica Ciortan
luni, 26 mai 2025, 20:01
Presa independentă rusă a identificat peste 109.000 de militari ruși uciși până acum în Ucraina

Investigația a luat, de asemenea, în calcul și datele oficiale statistice, conform cărora se observă inclusiv un „exces” al ratei mortalității în rândul bărbaților ruși care se încadrează în limitele vârstei de încorporare. 

Cifrele reale ale pierderilor armatei ruse sunt considerate a fi „semnificativ mai mari”. 

Datele acoperă perioada 24 februarie 2022 (data declanșării invaziei Ucrainei de către armata rusă) și 20 mai 2025. 

Din cei peste 109 mii de militari uciși, peste 27.000 au fost „voluntari”, peste 17.000 au fost pușcăriași recrutați din închisori, iar alți peste 12.000 „militari mobilizați”, peste 3.400 sunt din trupele de parașutiști, iar alții peste 2.700 „contractori privați”.

De asemenea, peste 5.000 dintre militarii ruși uciși în Ucraina sunt ofițeri. 

Conform cifrelor publicate de Statul Major al armatei ucrainene, armata rusă a pierdut, până acum, în Ucraina, peste 980.000 de militari (morți, răniți, prizonieri). 

În luna octombrie 2024, o investigație similară Mediazona-BBC arăta că, până la acel moment, fuseseră confirmați uciși peste 75.000 de militari ruși, dar cifra reală ar putea fi de până la zece ori mai mare.

Sursa: digi24.ro

700.000 de euro, reținuți de vameși în ianuarie, au dispărut dintr-o încăpere a Autorității Vamale Române

Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro de la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. Banii au fost reținuți în ianuarie de la o persoană sosită din Dubai, iar în momentul în care urmau să fie restituiți, autoritățile au descoperit în sacul în care erau păstrați doar o bancnotă și coli de hârtie.

Serbia, într-o nouă eră. După înfrângerea lui Vucic, alegătorii aşteaptă să afle cum vor guverna liderii susţinuţi de studenţi. Aceştia se confruntă cu o serie de provocări dificile. Atmosferă sumbră la Moscova, care pierde un aliat

Serbia s-a trezit luni într-o nouă eră, după ce o mişcare de protest susţinută de studenţi l-a înlăturat de la putere pe liderul de lungă durată Aleksandar Vucic, în urma unei victorii electorale zdrobitoare şi istorice care a stârnit o adevărată sărbătoare la nivel naţional, deşi puţini au idee despre modul în care aceştia vor putea guverna.