Bărbat reținut, după ce și-ar fi înjunghiat concubina, la Ungheni

Un bărbat a fost reținut de oamenii legii, după ce și-ar fi înjunghiat concubina cu cuțitul în urma unui conflict. Cazul a avut locv în seara zilei de duminică, 4 februarie, într-o locuință din orașul Ungheni, susțin sursele PulsMedia.MD.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 6 februarie 2024, 13:47   175
Ambulanță

Potrivit surselor noastre este vorba despre un individ în vârstă de 45 de ani. În seara zilei de duminică, în jurul orei 19:00, acesta s-ar fi luat la ceartă cu concubina sa, o femeie în vârstă de 56 de ani, în urma căreia acesta a luat un cuțit de bucătărie cu care i-a aplicat victimei o lovitură în abdomen.

Femeia s-a ales cu o plagă penetrantă, iar a doua zi a fost preluată de o anbulanță și a fost transportată la Spitalul municipal Ungheni pentru a-i fi acordat ajutor medical necesar.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele.