(FOTO) Președinta organizației teritoriale a partidului „Șansa” Dondușeni, s-a răsturnat cu mașina, la Drochia

UPDATE // Potrivit surselor PulsMedia.MD, șoferița care se afla la volanul automobilului Toyota, care nu a mai ajuns la proteste din cauza accidentului, s-a dovedit a fi Cristina Crudu, președintele organizației teritoriale a Partidului „Șansa” Dondușeni.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 1 februarie 2024, 09:43   1333
IGP

Știrea Inițială

Președinta organizației teritoriale a unui partid politic, împreună cu trei pasageri, ce se deplasau spre protestul din Chișinău, s-au răsturnat cu mașina. Accidentul a avut loc pe traseul dintre satele Pelinia și Sofia din raionul Drochia

Potrivit IGP, polițiștii au stabilit că șoferița de 38 de ani, aflându-se la volanul unei Toyota Corolla, a pierdut controlul mașinii și a derapat de pe traseu, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În automobil se aflau și trei pasageri.

În rezultatul accidentului rutier, șoferița s-a ales cu traumatisme, fiind internată la Spitalul Raional Drochia.

Oamenii legii stabilesc toate circumstanțele, una dintre cauze fiind și defecțiunea tehnică a unității de transport. 

Președinta organizației teritoriale a unui partid s-a răsturnat cu mașina, la Drochia
Președinta organizației teritoriale a unui partid s-a răsturnat cu mașina, la Drochia