Accident grav în Spania: 83 de persoane rănite după ce un autocar s-a prăbușit 20 de metri într-o râpă

Peste 80 de persoane au fost rănite, dintre care şapte grav, după ce un autocar a căzut 20 de metri într-o râpă, în Spania, relatează Sky News.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 26 octombrie 2026, 19:20
autocar s-a prăbușit 20 de metri

Autorităţile au transmis că autocarul a ieşit de pe şosea şi s-a "prăbuşit" într-o râpă pe un drum de munte din Fogars de Montclus, situat între Barcelona şi Girona.

În total, 83 de persoane au fost rănite în urma accidentului, dintre care 24 au fost transportate la spital, au precizat serviciile de urgenţă catalane.

Autorităţile locale au precizat că în accident au fost implicate o maşină şi un autocar, iar acesta din urmă a ieşit de pe un drum îngust şi sinuos şi a căzut de la 20 de metri.

La faţa locului au fost trimise 23 de ambulanţe şi două elicoptere medicale, alături de echipe de sprijin psihologic şi de salvare.

Corpul de Pompieri din Catalonia a declarat că la faţa locului vor fi trimise drone şi câini de căutare, urmând să se desfăşoare "căutări intensive" în jurul autocarului pentru a se asigura că nu a fost omisă nicio victimă.

La Can Ramis, în Sant Celoni, a fost amenajat un centru de primire al Crucii Roşii pentru a veni în ajutorul persoanelor afectate de accident.

Sursa: news.ro

Serbia, într-o nouă eră. După înfrângerea lui Vucic, alegătorii aşteaptă să afle cum vor guverna liderii susţinuţi de studenţi. Aceştia se confruntă cu o serie de provocări dificile. Atmosferă sumbră la Moscova, care pierde un aliat

Serbia s-a trezit luni într-o nouă eră, după ce o mişcare de protest susţinută de studenţi l-a înlăturat de la putere pe liderul de lungă durată Aleksandar Vucic, în urma unei victorii electorale zdrobitoare şi istorice care a stârnit o adevărată sărbătoare la nivel naţional, deşi puţini au idee despre modul în care aceştia vor putea guverna.