Tragedie la Florești! Un pompier și-a pierdut viața chiar în timpul unei misiuni

Un pompier a decedat în timpul intervenție la un incendiu de vegetație produs în Rădulenii Vechi raionul Florești. Anunțul a fost făcut în această seară de IGSU. Circumstanțele cazului urmează a fi investigate de organele competente, iar cauza decesului va fi stabilită în urma unei expertize medico legale.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 14 august 2024, 20:33   1118
Pompier

Pompierul era un angajat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pompier în cadrul Unității de Salvatori și Pompieri Florești. Acesta a fost găsit căzut la pământ în timp ce intervenea la lichidarea unui incendiu extins de vegetație, produs în apropiere de localitatea Rădulenii Vechi, Florești. Colegii au realizat imediat că pompierul este decedat.
„Potrivit primelor informații apelul la Serviciul 112 privind producerea incendiului a parvenit la ora 16.40. La fața locului a fost îndreptat un echipaj de pompieri din cadrul Unității Salvatori și Pompieri Florești.  Ajunși la destinație angajații IGSU au intervenit pentru lichidare. Întrucât incendiul se extindea cu repeziciune a fost luată decizia de a suplini forțele, fiind trimisă la intervenție o echipă din cadrul Direcției Situații Excepționale Soroca. Ajunși la destinație, pompierii din a doua echipă au depistat la sol în zona afectată de ardere trupul neînsuflețit al colegului”, a anunțat IGSU.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI este alături de familia îndurerată și deplânge pierderea colegului care a  pierdut luptata cu flăcările.

sursa :  Realitatea.MD

horosCOP - 20 septembrie: Racii finalizează cu succes misiunea și se pregătesc pentru o seară plină de suspans, iar Leii primesc indicii criptate de la un mentor spiritual

Conjuncția planetară de astăzi aruncă o lumină misterioasă asupra tuturor semnelor zodiacale, provocând reacții neașteptate în rândul nativilor. Arhetipurile astrologice se trezesc, pregătite să facă față provocărilor. Ce secrete vor dezvălui horoscoapele de astăzi și cum vă vor influența ele drumul? Descoperiți indiciile ascunse în stele și pregătiți-vă pentru o zi plină de suspans.