(FOTO) Șoferița cu Kadjar, prinsă beată dis-de-dimineață la volan, angajată CNAS și soția șefului Direcției statistică Strășeni

Șoferița care în această dimineață a fost trasă pe dreapta de INSP, la Bucovăț, Strășeni, fiind în stare de ebrietate la volan, s-a dovedit a fi o angajată a Casei Naționale de Asigurări Sociale, dar și soția șefului Direcției statistică Strășeni,

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 19 iulie 2024, 14:49   19637
Kadjar

Este vorba despre Cristina Calmîș, soția lui Vladislav Croitoru, actual șef al Direcției statistică Strășeni, fost consilier raional și ex-vicepreședinte al raionului Strășeni, susțin sursele PulsMedia.MD.

Potrivit acelorași surse, șoferița Renault-ului Kadjar, în timp ce ieșea dintr-o stație PECO, ar fi atins ușor un alt automobil și a părăsit locul accidentului. 

Șoferul celuilalt automobil a sesizat poliția despre caz, iar un echipaj al INSP a tras mașina pe dreapta la scurt timp după incident, pe o stradă din Bucovăț. Șoferița, Cristina Calmîș, în vârstă de 34 de ani, s-ar fi dat în spectacol în fața agenților de patrulare, dar într-un final totuși a fost testată alcoolscopic cu aparatul Drager.

Rezultatele au arătat că aceasta avea o concetrație de 0,89 mg/l vapori de alcool în aerul expirat. Mașina a fost dusă la parcarea specială, iar soția lui Croitoru este cercetată penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate avansată.

sursa foto IGP

În declarația de avere și proprietăți a soțului său, Vladislav Croitoru, este menționat că familia Croitoru deține două automobile, unul dintre care este un Renault Kadjar fabricat în 2015 și cumpărat în 2021 cu 13 000 de euro.

Declarația de averi și interese a lui Vladislav Croitoru

Același Renault Kadjar, care astăzi a fost dus la parcarea specială, apare și în pozele de pe rețelele de socializare ale soției lui Vladislav Croitoru.

Cristina Calmîș și Renault Kadjar