Ministra Justiției, despre activitatea Veronicăi Dragalin: Nu am avut discuții despre demisia șefei PA

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru zice că nu s-a discutat în cadrul ministerului demisia șefei Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin. Mai mult, fiind întrebată despre cât de mulțumită este de activitatea PA, ministra a răspuns că „întotdeauna este loc de mai bine”. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 12 noiembrie 2024, 10:16   206
VM

Ministra Justiției spune că despre o posibilă demisie a Veronicăi Dragalin nu s-a discutat. Totuși, Mihailov-Moraru menționează că a existat o discuție ce privește eficientizarea instituțiilor de drept din țară.

Totodată, ministra fiind întrebată cât de mulțumită este de activitatea PA, aceasta a răspuns că „întotdeauna este loc de mai bine” și că „la nivel conceptual-instituțional probabil este necesar de mult mai mult”.

Nu au fost astfel de discuții. Noi am discutat doar strict instituțional, ce ține de necesitatea de eficientizare a instituțiilor de drept din R. Moldova, mai ales cele care au competențe în corupția electorală și corupția politică.

Amintim că recent, într-o conferință, președintele Maia Sandu a spus că activitateaProcuraturi Anticorupție este „un eșec total în lupta împotriva corupției mari și a celei politice”.

Veronica Mihailov-Moraru: Reforma justiției nu poate fi luată de la zero. Nu am primit niciun reproș de la Maia Sandu sau Dorin Recean

Deși președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean, dar și mai mulți deputați din PAS au declarat public despre faptul că sunt nemulțumiți de progresele pe reforma justiție și aceasta ar fi, la moment, cea mai importantă problemă din țară, ministra Veronica Mihailov-Moraru susține că niciunul dintre oficialii de rang înalt nu i-a exprimat reproșuri ei personal în acest sens.