Crimă la Soroca. Un bărbat a fost ucis în bătaie

Un bărbat ar fi fost ucis în bătaie, iar cadavrul acestuia a fost lăsat să zacă în curte. Acesta a fost găsit în această dimineață în jurul orei 09:30, în localitatea Cerlina, din raionul Soroca, susțin sursele PulsMedia.MD.

publicat de Vadim Ungureanu
duminică, 28 iulie 2024, 13:48   633
crimă

Potrivit surselor, victima s-a dovedit a fi proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 64 de ani. Cadavrul acestuia a fost găsit de către un consătean, care imediat a alertat poliția.

La fața locului s-a deplasat grupul operativ din cadrul IP Soroca, dar și un medic-legist, care vizual a stabilit pe suprafața cadavrului mai multe semne de moarte violentă.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Centrul de Medicină Legală, iar oamenii legii întreprind măsuri speciale de investigație pentru a identifica suspectul și locul aflării acestuia, cu ulterioara reținere.