Scheme de contrabandă cu piese auto din UE și Marea Britanie, în valoare de circa 6.000.000 lei, deconspirată

Procurorii PCCOCS și ofițerii Poliției de Frontieră anunță deconspirarea unei scheme de contrabandă cu piese auto din UE și Marea Britanie, în valoare de circa 6.000.000 lei.

publicat de Anatol Chirilov
joi, 2 mai 2024, 10:27   19
Contrabandă

Cantitățile impunătoare au fost ridicate urmare a peste 10 percheziții desfășurate în Anenii Noi, Chișinău, Criuleni, Orhei și Ungheni. Astfel, oamenii legii au indisponibilizat peste 100 de injectoare, zeci de motoare și cutii de viteză, baterii electrice, rampe de presiune și accesorii pentru automobile. De asemenea, au fost ridicate 20 de pașapoarte tehnice ale automobilelor din Marea Britanie, registre, date despre transferuri bancare prezumptiv legate de infracțiunea investigată, dar și două agende cu lista pieselor auto aduse în Moldova, în afara controlului vamal. Scopul acestora era să le pună ulterior în vânzare, la stațiile de dezasamblare.

Urmare a perchezițiilor, celor patru bărbați cu vârste de 34-49 ani bărbați le-a fost atribuit statutul de bănuit. Menționăm, în privința unuia din ei procurorii PCCOCS au trimis spre examinare Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, un dosar penal anunțat public în iulie 2023 – contrabandă cu trei automobile furate din statele UE și importate din Lituania în Moldova, în valoare de peste 1.000.000 lei.

Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Ofițerii Direcției Antidrog a INI anunță o captură de droguri de 1.700.000 lei și reținerea la Chișinău a doi cetățeni ai Ucrainei

Cei doi sunt un bărbat și o femeie cu vârste de 23 și 25 de ani. Aceștia aveau o relație de prietenie, iar în cadrul grupului criminal organizat ar fi avut rolul de curieri de droguri. Potrivit datelor din dosarul penal, cei doi ar fi fost transportați din Ucraina în Moldova de către liderul grupului infracțional, care gestiona un magazin de droguri pe aplicația Telegram.