Doi bărbați vor achita 50.000 lei amendă în vistieria statului pentru vânat ilegal

Procuratura raionului Fălești a obținut o sentință de condamnare pe o cauză penală pornită în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii de vânat ilegal.

publicat de Anatol Chirilov
miercuri, 15 mai 2024, 14:27   525
lei

Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei Bălți, sediul Fălești din 14 mai 2024, doi bărbați în vârstă de 37 de ani, au fost recunoscuți vinovați de comiterea infracțiunii nominalizate, stabilindu-li-se pedeapsa sub formă de amendă în mărime de a câte 500 unități convenționale ( 25 000 lei).

Potrivit învinuirii înaintate de către procurorii de la Fălești, cei doi inculpați, având scopul vânatului ilegal,  cunoscând că regnul animal face parte din proprietatea statului, ignorând prevederile Legii regnului animal, potrivit căreia cetățenii sunt obligați să ocrotească animalele, cu încălcarea Regulamentului privind vânarea exemplarelor din specii de faună de interes cinegetic și caracteristicile mijloacelor folosite în cadrul vânătorii ( Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr.254/2021), la data de 07 septembrie 2023, în jurul orei 02:00, care este o perioadă interzisă pentru vânătoare, s-au deplasat în marginea pădurii amplasate în proximitatea localității Drujneni, raionul Fălești.

Unul din inculpați urma să stea la pândă, iar cu ajutorul luminii lanternei aprinse, urma să orbească mistreții și, totodată, să ghideze celălalt inculpat spre locul aflării lor. Celălalt inculpat, având asupra sa o armă de vânătoare cu țeavă lisă, pentru deținerea căreia nu avea autorizație, fără carnet de vânător, a reușit să împuște 2 mistreți, cauzând statului, un prejudiciu material în valoare de 500 unități convenționale.

Inculpații și-au recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii imputate, cauza în privința acestora fiind examinată în procedură simplificată.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.

(VIDEO) Strategia pas cu pas a Nataliei Morari de reformare a justiției: „Este ca mecanica cuantică pentru un elev de clasa întâi”

Jurnalista Natalia Morari, care recent și-a anunțat candidatura pentru funcția de Președinte a R.Moldova, în cadrul emisiunii sale de limbă rusă „Такая Мораль”, a prezentat planul său de reformare a justiției, despre care crede că este unul destul de eficient și care ar putea livra rezultate, mai ales în lupta cu corupția, chiar din primul an de aplicare a acestuia.

Doi bărbați trimiși după gratii, după ce au pus pe roate o afacere cu droguri, la Strășeni

Procuratura continuă lupta cu traficul ilicit de droguri și pericolul enorm al acestui fenomen asupra sănătății publice. Astfel, după cum anunță Procuratura raionului Strășeni, la 23 iulie 2024, Judecătoria Strășeni, sediul Central a pronunțat o sentință prin care doi bărbați, în vârstă de 58 și 31 de ani, au fost condamnați pentru trafic de droguri în proporții mari și păstrarea ilegală a munițiilor.