SV a încasat la bugetul de stat în primele 4 luni ale anului curent peste 11,8 miliarde lei
În perioada lunilor ianuarie-aprilie ale anului 2024 la bugetul de stat au fost încasate venituri administrate de Serviciul Vamal în valoare de 11 810 690,5 mii lei (peste 11,8 miliarde lei), ceea ce constituie 30,9 % din sarcina bugetară anuală și cu 854 916 mii lei mai mult (+7,8%) decât în perioada analogică a anului 2023.
Ponderea cea mai mare o are TVA cu cca 67,7%, urmată de acciza cu 25,5%, taxa vamală cu 6,5%.
1) TVA la import - 7 997,09 mil lei, ceea ce reprezintă 67,7 % din totalul plăților percepute la bugetul de stat. Faţă de aceeași perioadă a anului 2023 (în care au fost acumulate 7 716,2 mil lei) se constată o creștere cu 280,9 mil lei sau cu 3,6 % mai mult.
2) Accize la import – 3 014,98 mil lei, ceea ce reprezintă 25,5 % din totalul plăților percepute la bugetul de stat. Comparativ cu perioada similară a anului precedent (în care au fost acumulate 2 371,97 mil lei) se constată o creștere cu 643,01 mil lei sau cu 27,1 % mai mult.
Analiza structurală la capitolul încasării accizelor reflectă următoarele:
- Accize la produsele petroliere importate – 1 147,78 mil lei (38,1 % din totalul accizelor percepute), ceea ce este cu 6,2 % (+67,13 mil lei) mai mult decât în perioada similară a anului precedent (în care au fost acumulate 1 080,64 mil lei);
- Accize la produse din tutun – 1 060,83 mil lei (35,2 % din totalul accizelor percepute), ceea ce este cu 54,8 % (+375,75 mil lei) mai mult faţă de perioada similară a anului precedent (în care au fost acumulate 685,08 mil lei).
- Accize la mijloace de transport importate – 636,57 mil lei (21,1 % din totalul accizelor percepute), ceea ce atestă o creștere cu 42,4 % (+189,55 mil lei) față de perioada similară a anului precedent (în care au fost acumulate 447,01 mil lei) ;
- Accize la gazele lichefiate importate – 74,36 mil lei (2,5 % din totalul accizelor percepute) sau cu 3,7 % (+2,68 mil lei) mai mult decât în perioada similară a anului precedent (în care au fost acumulate 71,68 mil lei);
- Accize la berea importată – 26,1 mil lei (3,4 % din totalul accizelor percepute) sau cu 1,4 % (+0,37 mil lei) mai mult decât în perioada similară a anului precedent (în care au fost acumulate 25,73 mil lei);
- Accize la rachiu, lichioruri, divinuri și alte băuturi – 54,04 mil lei (1,8 % din totalul accizelor percepute) sau cu 37 % (+14,6 mil lei) mai mult decât în perioada similară a anului precedent (în care au fost acumulate 39,44 mil lei);
- Accize la alte mărfuri – 13,51 mil lei (0,4 % din totalul accizelor percepute) sau cu 61,9 % (-8,3 mil lei) mai puțin decît în perioada similară a anului precedent (în care au fost acumulate 21,82 mil lei);
- Accize la vinuri importate – 1,79 mil lei (0,06 % din totalul accizelor percepute) sau de 3 ori (+1,23 mil lei) mai mult faţă de perioada similară a anului precedent (în care au fost acumulate (0,56 mil lei).
3) Taxa vamală – 769,14 mil lei, ceea ce reprezintă 6,5 % din totalul plăților percepute la bugetul de stat. Comparativ cu perioada similară a anului precedent (în care au fost acumulate 615,8 mil lei) se constată o creștere cu 153,33 mil lei sau cu 24,9 %.
4) Taxa pentru efectuarea procedurilor vamale*– 20,77 mil lei, ceea ce reprezintă 0,2 % din totalul plăților percepute la bugetul de stat. Comparativ cu perioada similară a anului precedent (în care au fost acumulate 239,21 mil lei) se constată o descreștere cu 218,44 mil lei. *Taxa pentru efectuarea procedurilor vamale a fost eliminată o dată cu intrarea în vigoare a Codului Vamal nr. 95/2021. Actualmente această taxă se încasează de la rezidenții ZEL și PIL Giurgiulești care au optat pentru desfășurarea activității conform prevederilor în vigoare la data de 31 decembrie 2023.
Prețurile la carburanți tot mai stabile
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată că în prima jumătate a lunii noiembrie, prețurile la benzină și motorină au înregistrat o oscilație temperată care se încadrează într-un coridor de +/- 2-3 bani/zi.
Producția de energie verde în Moldova s-a dublat
Conform datelor Energocom, în al treilea trimestru al anului 2024, compania de stat a achiziționat peste 1,1 milioane MWh de energie electrică, atât de pe piața locală, cât și de pe bursa OPCOM din România. Energocom achiziționează energie electrică din patru surse: 82% de la MoldGRES, 11% de pe OPCOM, 6% de la producătorii de energie regenerabilă și 1% de la CET-uri.
Creștere cu peste 29% a veniturilor din impozitele achitate de moldovenii care dau în chirie locuințe prin Booking și Airbnb
Serviciul Fiscal de Stat anunță că încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 29,5% în primele 10 luni ale anului 2024 și constituie 60,7 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului 2023.
Comentarii facebook