Un bărbat a „evadat” din mers dintr-o mașină a IP Fălești
Un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce ar fi încercat să evadeze dintr-o mașină a poliției, în timp ce aceasta se deplasa. Incidentul a avut loc ieri-seara, în jurul orei 23:00, în localitatea Pîrlița, din raionul Fălești, susțin sursele PulsMedia.MD.

Este vorba despre un individ în vârstă de 38 de ani, în stare de ebrietate, care a fost reținut de polițiști.
Sursele susțin că în timp ce era escortat la IP Fălești pentru a fi documentat, cu automobilul MAI 2205, dânsul a deschis portiera și a sărit din mașină în timp ce aceasta se deplasa.
În urma inicdentului, bărbatul s-a ales cu multiple traumatisme, iar la fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe pentru a i se acorda ajutorul medical necesar.
În acest caz a fost pornită o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.
(VIDEO) Un bărbat din Rezina, plasat în arest pentru 30 de zile, fiind suspectat de săvârșirea unui omor
Un bărbat de 43 de ani din Rezina a fost plasat în arest pentru 30 de zile, fiind suspectat de săvârșirea unui omor.
SIS oferă detalii despre ridicarea imunității a doi deputați și perchezițiile la alte persoane, în dosare penale ce vizează finanțarea ilegală a partidelor politice
Au fost depuse 5 cereri în adresa Parlamentului R.Moldova, prin care Procurorul General interimar a solicitat încuviințarea ridicării imunității parlamentare, în vederea reținerii, arestării, percheziției și trimiterii în judecata penală a doi deputați.
NO COMMENT (VIDEO) Momentul în care s-a produs tragedia de la Anenii Noi, surprins de o cameră de supraveghere
Momentul în care s-a produs tragicul accident din proximitate localității Țînțăreni, Anenii Noi, soldat cu decesul a două persoane, printre care un bebeluș de numai 4 luni, a fost surprins de camera de supraveghere a unei plăcintării.
Comentarii facebook