Jucătorii de la Liverpool de care se teme Eder Militao
Eder Militao a vorbit despre returul pe care Real Madrid îl va disputa împotriva celor de la Liverpool, în cadrul optimilor de finală din UEFA Champions League. În turul disputat pe Anfield, ”Galacticii” s-au impus cu un neverosimil 5-2, după ce au reușit să revină de la 0-2.
Avansul de trei goluri o face pe formația antrenată de Carlo Ancelotti favorită pentru meciul decisiv de pe Santiago Bernabeu, însă Eder Militao are o părere diferită.
Marcatorul golului trei pentru Real în meciul de pe Anfield consideră că Liverpool va da totul pentru a se califica mai departe în Champions League. Fundașul brazilian a ținut să laude echipa lui Jurgen Klopp, dar și să îi scoată în evidență pe Mohamed Salah și Roberto Firmino.
„Seara de la Liverpool a fost una dintre cele mai remarcabile din viața mea sportivă. A fost un moment unic pentru mine să câștigăm acolo cu 5-2 și să marchez. Totuși, Liverpool are o echipă foarte bună și nu vrem să fim surprinși acasă. Mo Salah trece acum printr-un moment extraordinar, este întotdeauna periculos și împotriva noastră este foarte motivat. De asemenea, Roberto Firmino marchează din nou goluri, așa că până la finalul acestui meci nu s-a decis nimic”, a declarat Eder Militao, citat de fansided.com.
Povestea fascinantă a lui Rodri, mai mult decât un om care dă cu piciorul în minge
Rodrigo Hernández Cascante, cunoscut în lumea fotbalului drept Rodri, a primit, luni, aproape de miezul nopții trofeul „Ballon d'Or 2024“. Gala de la Paris a fost precedată de un fiasco, cu decizia revoltătoare a clubului Real Madrid.
Petrocub este în fața unei noi provocări pe arena internațională. Echipa din Hâncești se va confrunta cu campioana Poloniei
Petrocub Hâncești, campioana Republicii Moldova, va juca mâine în etapa a doua a grupei unice a Ligii Conferințelor. Adversară va fi Jagellonia Białystok, iar "leii" din Hâncești susțin că sunt pregătiți să înfrunte o nouă echipă valoroasă.
Măsuri sporite de securitate pentru meciul Franţa-Israel, din Liga Naţiunilor
Prefectul poliţiei din Paris, Laurent Nuñez, a anunţat joi că la meciul Franţa - Israel, din Liga Naţiunilor, programat la 14 noiembrie, vor exista „măsuri sporite de securitate atât în interiorul, cât şi în exteriorul” Stade de France, relatează AFP.
Comentarii facebook