Proiectul de lege privind efectuarea decontărilor în numerar, aprobat de Guvern

Guvernul a aprobat proiectul legii privind efectuarea decontărilor în numerar, care prevede norme mai exacte privind circulația numerarului în circuitul economic și orientarea spre efectuarea plăților prin transfer. Acest fapt va asigura creșterea transparenței și securității tranzacțiilor, combaterea evaziunii fiscale și a concurenței neloiale.

publicat de Anatol Chirilov
miercuri, 15 noiembrie 2023, 11:46   85
numerar

Prevederile legii vor fi aplicate persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, cu excepția autorităților și instituțiilor publice. Noile condiții vor fi aplicate organizațiilor necomerciale, persoanelor fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, reprezentanțelor permanente şi sucursalelor entităților nerezidente. 

Totodată, agenții economici vor putea utiliza nelimitat mijloace bănești în numerar pentru retribuirea muncii și altor plăți generate în temeiul relațiilor de muncă, pentru onorarea obligațiilor aferente creditelor contractate de la entitățile financiare, efectuarea decontărilor cu instituțiile și autoritățile publice, achitarea obligațiilor fiscale, plăților și amenzilor față de bugetul public național.

Prețurile la carburanți tot mai stabile

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată că în prima jumătate a lunii noiembrie, prețurile la benzină și motorină au înregistrat o oscilație temperată care se încadrează într-un coridor de +/- 2-3 bani/zi.

Producția de energie verde în Moldova s-a dublat

Conform datelor Energocom, în al treilea trimestru al anului 2024, compania de stat a achiziționat peste 1,1 milioane MWh de energie electrică, atât de pe piața locală, cât și de pe bursa OPCOM din România. Energocom achiziționează energie electrică din patru surse: 82% de la MoldGRES, 11% de pe OPCOM, 6% de la producătorii de energie regenerabilă și 1% de la CET-uri.