Germania va acorda țării noastre asistență nerambursabilă în valoare de circa 49 milioane de euro
Germania va acorda țării noastre asistență nerambursabilă în valoare de 38,7 milioane de euro pentru finanțarea proiectului „Producerea de energie ecologică și eficiența energetică”. De asemenea, în contextul majorării prețurilor la materialele de construcții, R.Moldova va beneficia de 10 milioane de euro pentru suplimentarea bugetului proiectului „Alimentarea cu apă și evacuarea apelor uzate în raionul Cahul II”. În acest sens, Guvernul a aprobat un tratat bilateral cu Executivul Germaniei.
Principalii beneficiari ai Proiectului „Producerea de energie ecologică și eficiența energetică” sunt instituțiile sociale de importanță locală/municipală - grădinițe, școli, spitale, precum și clădirile rezidențiale. În prezent, din cauza vechimii construcțiilor și a lipsei investițiilor în lucrările de consolidare a eficienței energetice, sectorul imobiliar are o performanță energetică scăzută.
Astfel, proiectul implementat de Ministerul Energiei, cu sprijinul Agenției pentru Eficiență Energetică, va urmări îmbunătățirea confortului interior al clădirilor, reducerea consumului de energie cu minim 30% și, totodată, reducerea emisiilor de CO2. Beneficiarii, selectați în cadrul apelurilor de propuneri, vor primi împrumuturi cu componentă de grant pentru lucrările de eficiență energetică, iar proiectele selectate pentru finanțare vor fi realizate până la finalul anului 2027.
Prețurile la carburanți tot mai stabile
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată că în prima jumătate a lunii noiembrie, prețurile la benzină și motorină au înregistrat o oscilație temperată care se încadrează într-un coridor de +/- 2-3 bani/zi.
Producția de energie verde în Moldova s-a dublat
Conform datelor Energocom, în al treilea trimestru al anului 2024, compania de stat a achiziționat peste 1,1 milioane MWh de energie electrică, atât de pe piața locală, cât și de pe bursa OPCOM din România. Energocom achiziționează energie electrică din patru surse: 82% de la MoldGRES, 11% de pe OPCOM, 6% de la producătorii de energie regenerabilă și 1% de la CET-uri.
Creștere cu peste 29% a veniturilor din impozitele achitate de moldovenii care dau în chirie locuințe prin Booking și Airbnb
Serviciul Fiscal de Stat anunță că încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 29,5% în primele 10 luni ale anului 2024 și constituie 60,7 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului 2023.
Comentarii facebook