Trei persoane au fost înjunghiate mortal şi patru au fost grav rănite la un festival în oraşul german Solingen
Trei persoane au fost ucise şi patru au fost grav rănite vineri seară de un bărbat care a înjunghiat trecători la întâmplare la un festival din oraşul Solingen, din vestul Germaniei.
Cel puţin trei persoane au fost ucise şi patru sunt rănite grav, a declarat poliţia germană, după un atac la un festival din oraşul Solingen, din vestul ţării, relatează The Guardian.
Poliţia a spus că se crede că arma ar fi un cuţit.
Nimeni nu a fost arestat, iar poliţia a precizat că a desfăşurat un „contingent mare”, inclusiv un elicopter, pentru a-l căuta pe agresorul care a fugit de la faţa locului. Poliţia a refuzat să comenteze despre un posibil motiv sau să speculeze cu privire la identitatea suspectului.
Ministrul federal al sănătăţii, Karl Lauterbach, a afirmat că speră că echipele de salvare pot salva răniţii care sunt încă în viaţă şi că poliţia poate prinde făptuitorul „laş şi patetic”.
Premierul regional Hendrik Wüst, care a sosit la faţa locului sâmbătă noaptea, a postat pe X un mesaj potrivit căruia „toată Renania de Nord-Westfalia este alături de oamenii din Solingen”, mai ales alături de victimele şi familiile lor, exprimând totodată „mulţumiri imense” numeroşilor salvatori şi poliţiei, „care se luptă în aceste minute pentru viaţa oamenilor”.
Atacul a avut loc la un eveniment care marchează cea de-a 650-a aniversare a oraşului, un festival al diversităţii care a început vineri şi trebuia să dureze până duminică. Au participat aproximativ 10.000 de oameni, mulţi adunându-se în jurul unei scene cu muzică live în piaţa Fronhof din centrul oraşului.
Se pare că cei mai mulţi dintre răniţi au fost atacaţi direct în faţa scenei, a relatat cotidianul Bild, care adaugă că bărbatul părea să ţintească gâtul victimelor sale.
Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că serviciile de urgenţă au primit mai multe apeluri în jurul orei locale 21.30, martorii anunţând că „o persoană necunoscută înarmată cu un cuţit a rănit mai multe persoane la întâmplare”.
„Mulţi martori sunt în stare de şoc şi primesc îngrijiri sau dau declaraţii”, a spus el. „Sperăm să primim informaţii despre atacator, în special despre aspectul lui, astfel încât să putem face căutarea mai ţintită”, a adăugat oficialul. El a spus că informaţiile deţinute până acum sunt „foarte incosistente”.
Ziarul local Solinger Tageblatt a relatat că autorităţile au cerut oamenilor să părăsească centrul oraşului Solingen şi că unul dintre organizatorii festivalului, Philipp Müller, a declarat pe o scenă că echipele de urgenţă luptă pentru viaţa a nouă persoane.
Canalul de ştiri NTV a difuzat un videoclip cu Müller rugând mulţimea să nu intre în panică şi să aibă grijă să părăsească incinta, deoarece atacatorul era încă în libertate.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Bild a precizat că evenimentul a avut loc în jurul orei locale 21:45 (22:45, ora României) şi că cel puţin trei persoane au murit şi mai multe persoane au fost rănite.
Martorii au declarat că autorul este în libertate, a adăugat ziarul.
Ziarul local Solingen Tageblatt, care de asemenea indică un bilanţ de trei morţi, a relatat pe site-ul său că atacul a avut loc la un festival organizat pentru a sărbători cei 650 de ani de existenţă ai oraşului. Evenimentul avea loc la Fronhof, o piaţă din oraş unde formaţii cântau live.
Solingen, un oraş cu circa 160.000 de locuitori, se află în landul Renania de Nord-Westfalia, cel mai populat din Germania, şi se învecinează cu Ţările de Jos.
O operaţiune a poliţiei în zonă este încă în curs de desfăşurare, iar serviciile de urgenţă sunt la faţa locului încercând să ajute răniţii. Potrivit Solinger Tageblatt, unul dintre organizatorii festivalului, Philipp Müller, a declarat pe o scenă că angajaţii serviciilor de urgenţă se luptă pentru viaţa a nouă persoane.
Festivalul Diversităţii a fost oprit şi oamenii au fost rugaţi să părăsească zona.
Martorii oculari sunt în stare de şoc, mai ales cei care se aflau în imediata vecinătate a evenimentului, scrie Solingen Tageblatt. Lars Breitzke se afla în faţa scenei din piaţa Fronhof când una dintre crime a avut loc, se pare, la doar câţiva metri de el. El a recunoscut din expresia de pe faţa cântăreţei Suzan Köcher, care era pe scenă, că ceva nu era în regulă. „Apoi o persoană a căzut la doar un metru de mine”, a povestit Breitzke. La început, a crezut că era un beţiv. Dar când s-a întors, a văzut alte persoane căzute pe jos şi mai multe bălţi de sânge. El a scăpat nevătămat.
Înjunghierile şi împuşcăturile fatale în Germania sunt relativ rare. În iunie, un poliţist în vârstă de 29 de ani a murit după ce a fost înjunghiat în oraşul german Mannheim în timpul unui atac asupra unei demonstraţii de dreapta. În 2021 a avut loc un atac prin înjunghiere într-un tren, în urma căruia mai multe persoane au fost rănite.
sursa: news.ro
Liderul trupei Rammstein, condamnat de un tribunal rus să plătească sute de mii de dolari
Un tribunal rus a decis că Till Lindemann, cunoscutul solist vocal al trupei germane de rock Rammstein, trebuie să plătească 638.800 de euro (aproximativ 675.000 de dolari) pentru anularea unui concert care urma să aibă loc în regiunea Tver din nord-vestul Rusiei, relatează luni agenția rusă de presă de stat TASS.
Elon Musk ia în derâdere contraofensiva Ucrainei: ”Atât de multă moarte, pentru atât de puțin”. Mesaj: ”Să se ducă dracului!”
Elon Musk – pe care oficialii ucraineni l-au criticat recent pentru că a blocat un atac asupra flotei ruse de la Marea Neagră – a luat în derâdere succesul contraofensivei de vară a Ucrainei de duminică.
Un hairstylist celebru de la Hollywood a fost ucis de soție și de amantul ei, un star porno
Fabio Sementilli era la vârful carierei sale aranjând părul vedetelor de la Hollywood, înainte ca viața sa să fie curmată după ce a fost înjunghiat în propria casă. Totul, sub ochii soției sale, care urmărea live scena pe un telefon mobil, în timp ce-și făcea cumpărăturile.
Comentarii facebook