Ex-secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană: „Rusia îşi va folosi mai puternic „arsenalul de intimidare” în turul doi al alegerilor prezidențiale din R. Moldova”

Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidențiale din România, consideră că Rusia nu își va opri încercările de a menține Republica Moldova în sfera sa de influență. Fostul secretar general adjunct al NATO afirmă că țara noastră va fi „supusă celui mai feroce război hibrid practicat de Rusia” mai ales în turul doi al alegerilor prezidențiale, scrie Bursa.RO.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 23 octombrie 2024, 10:47   86
MG

Acum, şi la turul doi pentru prezidenţiale, şi la alegerile parlamentare de la anul, Republica Moldova va fi supusă celui mai feroce război hibrid care este practicat de Rusia, nu doar în Republica Moldova, dar şi în ţările din NATO, în Statele Unite, în România şi în alte democraţii europene. De aceea va trebui să sprijinim Republica Moldova

Fostul oficial NATO consideră că cei care au votat cu opțiunea „Nu” la referendumul constituțional trebuie informați mai temeinic și trebuie să li se explice că în Europa este „mai bine, mai prosper, mai democratic, mai liber decât în societatea atât de totalitară şi de brutală pe care Rusia o reprezintă”.

Avem o treabă de făcut cu toţii pentru a convinge şi pe cei care de frica Rusiei, intimidaţi de Rusia, intoxicaţi de propaganda rusească, anti-occidentală şi anti-românească, că viaţa în Europa este mai bună. Şi cred că este obligaţia noastră să convingem un număr şi mai mare de cetăţeni ai Republicii Moldova că drumul european nu este drumul unui partid politic sau al Maiei Sandu, este un drum către un alt destin şi pentru evadarea din blestemul geografiei în care Basarabia, de-a lungul istoriei, şi Republica Moldova, în timpuri mai recente, a fost supusă.

Popșoi va efectua o vizită de lucru la Bruxelles

Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, va efectua, pe data de 18 noiembrie 2024, o vizită de lucru la Bruxelles, pentru a participa, în marja Consiliului Afacerilor Externe, la o reuniune cu miniștrii de externe ai statelor membre ale Uniunii Europene.

Maia Sandu participă la Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice, desfășurată în Azerbaidjan

Președinta Maia Sandu participă, astăzi, la cea de-a 29-a sesiune a Conferinței părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite cu privire la schimbările climatice (COP29), desfășurată la Baku, Azerbaidjan. Evenimentul este găzduit de Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, și de Secretarul General al Națiunilor Unite, António Guterres.