Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt zilelor. O româncă studentă în UK este una dintre victime
Zeci de mii de oameni din toată lumea folosesc un website care oferă sfaturi explicite despre cum să te omori – pe forumuri publice, în livechat-uri și prin mesaje private, membrii site-ului discută despre spânzurare, otrăvuri, arme și gaze toxice, scrie The New York Times. Persoane străine își caută parteneri de sinucidere cu care să se întâlnească față în față pentru a-și lua viața împreună.
Roberta Barbos, o studentă româncă de 22 de ani de la Universitatea din Glasgow, a postat primul ei mesaj pe acest site după o despărțire, spunând că se simte „insuportabil de singură”. Shawn Shatto (25 de ani) a scris că se simte oribil la jobul pe care îl avea într-un depozit din Pennsylvania, iar Daniel Dal Canto (16 ani) din Salt Lake City și-a împărtășit temerile legate de o afecțiune nediagnosticată de care suferea și despre care nu credea că se va mai vindeca vreodată. La scurt timp după ce au scris pe acest site, niciunul dintre ei nu mai era în viață.
O investigație BBC a descoperit că peste 700 de persoane din Marea Britanie au postat pe acest website în căutarea unui partener cu care să se omoare. Cu toate că membri site-ului sunt anonimi, NYT a identificat 45 de persoane care și-au pus capăt zilelor în SUA, Marea Britanie, Italia, Canada și Australia, numărul total de victime fiind mult mai mare.
Un website infiltrat de prădători sexuali în căutare de femei vulnerabile
Peste 500 de membri – mai mult de două persoane pe săptămână – au scris „postări de adio” prin care au anunțat cum și când au de gând să își ia viața și nu au mai postat, apoi, niciun alt mesaj. În multe dintre ele, oamenii povesteau cum încearcă să se sinucidă în timp real. Alții au descris cum au privit alți membri ai site-ului în timp ce își difuzau moartea prin livestreaming. Investigația BBC a descoperit și persoane care se folosesc de acest site pentru a abuza sexual femei vulnerabile.
Craig McInally (31 de ani) a răspuns la mai multe postări în care femei tinere căutau un partener cu care să își ia viața. El a încurajat o femeie de 25 de ani să vină în apartamentul lui ca să „exerseze” sinuciderea. Craig a sugrumat-o de mai multe ori până când femeia și-a pierdut cunoștința. Bărbatul a fost arestat, polițiștii descoperind că el le-a oferit „ajutor și sfaturi” asemănătoare și altor tinere vulnerabile.
„Am o grămadă de experiență cu spânzurarea... aș fi bucuros să te ajut”
Craig își găsea victimele pe același site. Una dintre ele a fost și Roberta Barbos, de 22 de ani, o tânără din România care studia psihologia la Universitatea din Glasgow. Roberta și iubitul ei se despărțiseră de curând, iar tânăra a intrat într-o profundă depresie.
Ea scria: „Uneori singurătatea doare atât de mult că de-abia mai pot să-mi stăpânesc [emoțiile].” Craig i-a scris într-un mesaj privat pe același site și, mai târziu, pe WhatsApp că poate să o ajute. „Sunt din Glasgow și am o grămadă de experiență cu spânzurarea... aș fi bucuros să te ajut dacă dorești. Fără presiune, fără să te judec și în ritmul tău.”
Roberta s-a întâlnit cu Craig la o cafenea. Imediat după acea întâlnire, însă, tânăra a refuzat să se mai vadă cu Craig. Câteva săptămâni mai târziu, procurorii din Glasgow au contactat-o pe Roberta. Craig a convins alte două femei de pe site să se întâlnească cu el, le-a agresat sexual și a încercat să le spânzure pe amândouă.
Între timp, Roberta a fost atrasă tot mai mult de site-ul pro-sinucideri. Ea a aflat mai multe informații despre otrăvuri și a început să comunice în privat cu un membru al site-ului din Bulgaria, care s-a oferit să o ajute.
„Mi-aș fi dorit să simt afecțiune adevărată înainte de a face asta”, i-a scris Roberta. Tânăra a reușit să scape de un prădător sexual, dar nu a scăpat de gândurile suicidare – în februarie, 2020, Roberta și-a pus capăt zilelor singură. „E ca ceva dintr-un film de groază, dintr-o altă lume”, a spus mama Robertei, Maria Barbos.
„Nu credeam că așa un website ar putea să existe. Sunt niște minți bolnave.” Craig McInally a fost condamnat la cel puțin doi ani și trei luni de închisoare și va rămâne sub supraveghere pentru tot restul vieții.
„Unde altundeva ai merge ca să îți găsești un partener cu care să îți iei viața”
Din cauză că acest website este destul de mic și din SUA, autoritățile din Marea Britanie au spus că va fi „destul de greu” să facă ceva pentru a-l interzice. Familiile victimelor care au folosit site-ul au spus că secțiunea de parteneri promovează în mod direct sinuciderea – ceva ce este interzis în Marea Britanie.
„Cred că este visul unui prădător [sexual] să aibă o categorie pentru parteneri ca asta”, a spus și Angela Stevens – fiul ei de 28 de ani, Brett, a cunoscut o femeie pe acest site cu care a închiriat o cameră unde amândoi s-au sinucis. „Pentru că este atât de deschis la abuzuri, cred că este foarte, foarte înfricoșător.”
Angela compară site-ul cu o versiune întunecată a unei aplicații de dating. „Unde altundeva ai merge ca să îți găsești un partener cu care să îți iei viața? Este complet sinistru.” O investigație BBC din luna martie a descoperit că peste 130 de persoane din Marea Britanie s-au sinucis folosind o substanță chimică promovată pe acest site. „Este dezgustător că cineva ar crea o platformă ca aceasta”, a spus Dr. Daniel Reidenberg, psiholog și director general al organizației Suicide Awareness Voices of Education. „Nu este nicio îndoială că acest site, așa cum a fost creat, folosit și cum i s-a permis să continue, este extrem de periculos.”
Administratorii site-ului spun că vor apăra platforma online
În 2021, site-ul atrăgea șase milioane de vizualizări pe lună, în medie – de patru ori mai multe decât National Suicide Prevention Lifeline, site-ul pentru prevenția sinuciderilor. Cei mai mulți membri au raportat faptul că suferă de boli psihice și au sub 30 de ani. Australia, Germania și Italia au reușit să restricționeze accesul la acest site de pe teritoriul lor, însă nu și SUA, unde legile care reglementează spațiul online diferă de la un stat la altul și ele rareori se aplică, potrivit investigație NYT.
Cei doi bărbați care administrează site-ul, Marquis și Serge (porecle folosite de ei), au promis că vor lupta împotriva oricărui efort de desființare a platformei lor. Cei doi folosesc mai multe pseudonime și au șters aproape orice informație din mediul online care ar putea dezvălui identitatea lor reală.
Totuși, NYT a descoperit că aceștia trăiesc la mii de kilometri depărtare – unul se află într-un oraș din Alabama, altul în capitala statului Uruguay. „Oamenii sunt responsabili pentru acțiunile lor la urma urmei”, a scris Marquis într-o postare. „Și nu sunt prea multe de făcut în această privință.” Pentru a explica motivul pentru care site-ul lor există, Marquis a scris: „Această comunitate a fost făcută ca un loc unde oamenii pot vorbi liber despre problemele lor fără să își facă griji despre cum vor fi 'salvați' sau ce vorbe goale să zică.”
sursa: digi24.ro
Liderul trupei Rammstein, condamnat de un tribunal rus să plătească sute de mii de dolari
Un tribunal rus a decis că Till Lindemann, cunoscutul solist vocal al trupei germane de rock Rammstein, trebuie să plătească 638.800 de euro (aproximativ 675.000 de dolari) pentru anularea unui concert care urma să aibă loc în regiunea Tver din nord-vestul Rusiei, relatează luni agenția rusă de presă de stat TASS.
Elon Musk ia în derâdere contraofensiva Ucrainei: ”Atât de multă moarte, pentru atât de puțin”. Mesaj: ”Să se ducă dracului!”
Elon Musk – pe care oficialii ucraineni l-au criticat recent pentru că a blocat un atac asupra flotei ruse de la Marea Neagră – a luat în derâdere succesul contraofensivei de vară a Ucrainei de duminică.
Un hairstylist celebru de la Hollywood a fost ucis de soție și de amantul ei, un star porno
Fabio Sementilli era la vârful carierei sale aranjând părul vedetelor de la Hollywood, înainte ca viața sa să fie curmată după ce a fost înjunghiat în propria casă. Totul, sub ochii soției sale, care urmărea live scena pe un telefon mobil, în timp ce-și făcea cumpărăturile.
Comentarii facebook