30 de antreprenori sunt susținuți de Suedia, Marea Britanie și PNUD pentru a dezvolta afaceri pe ambele maluri ale Nistrului
30 de antreprenori vor beneficia de sprijin în vederea inițierii sau dezvoltării unei afaceri, în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului" (AdTrade), finanțat de Suedia și Marea Britanie și implementat de PNUD. Antreprenorii au fost selectați din 223 de participanți la concurs și vor obține asistență financiară pentru procurarea de bunuri și servicii în valoare de până la 15.000 dolari fiecare.
Pe lângă sprijinul financiar nerambursabil, câștigătorii vor mai beneficia de mentorat și acces gratuit la seminare tematice timp de 18 luni. În total, afacerile susținute, dintre care 18 sunt conduse de femei, vor crea peste 60 de locuri de muncă permanente și sezoniere pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv pentru grupuri vulnerabile. Asistența oferită îi va ajuta pe antreprenori să depășească mai ușor multiplele crize cu care se confruntă.
Cele 30 de propuneri selectate sunt din diverse domenii de activitate și prevăd, printre altele, dezvoltarea afacerilor apicole cu folosirea tehnologiilor inovatoare, producerea sucurilor și dulcețurilor, a pieselor de schimb pentru mașini, producerea semifabricatelor. De asemenea, proiectele prevăd producția de hrană pentru animale, servicii de curățare a panourilor solare, servicii în IT și turism, înființarea unor ateliere de cusut și croitorie, precum și producerea echipamentelor pentru spectacolele de circ.
Până acum, alți 36 de antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului au beneficiat de mentorat și asistența financiară a Suediei și Marii Britanii în cadrul proiectului PNUD/AdTrade pentru a lansa sau dezvolta afaceri, a crea locuri de muncă și a furniza produse și servicii calitative atât pe piața din Republica Moldova, cât și pe cea de peste hotare.
Susținerea inițiativelor antreprenoriale pentru crearea și dezvoltarea întreprinderilor pe ambele maluri ale Nistrului este una dintre componentele de bază ale proiectului „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului" (AdTrade). Pe lângă aceasta, proiectul oferă asistență pentru crearea unor parteneriate comerciale pe termen lung între antreprenorii de pe ambele maluri ale Nistrului, îmbunătățirea potențialului lor de export și crearea condițiilor pentru ca ei să poată beneficia de oportunitățile acordurilor externe de comerț. De asemenea, proiectul AdTrade contribuie la sporirea competitivității companiilor de pe ambele maluri ale Nistrului în vederea promovării exporturilor de mărfuri și servicii.
Prețurile la carburanți tot mai stabile
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată că în prima jumătate a lunii noiembrie, prețurile la benzină și motorină au înregistrat o oscilație temperată care se încadrează într-un coridor de +/- 2-3 bani/zi.
Producția de energie verde în Moldova s-a dublat
Conform datelor Energocom, în al treilea trimestru al anului 2024, compania de stat a achiziționat peste 1,1 milioane MWh de energie electrică, atât de pe piața locală, cât și de pe bursa OPCOM din România. Energocom achiziționează energie electrică din patru surse: 82% de la MoldGRES, 11% de pe OPCOM, 6% de la producătorii de energie regenerabilă și 1% de la CET-uri.
Creștere cu peste 29% a veniturilor din impozitele achitate de moldovenii care dau în chirie locuințe prin Booking și Airbnb
Serviciul Fiscal de Stat anunță că încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 29,5% în primele 10 luni ale anului 2024 și constituie 60,7 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului 2023.
Comentarii facebook